Diplomat rus, găsit mort lângă ambasada din Berlin. Bărbatul ar fi căzut de la etaj
Ministerul de Externe al Germaniei a confirmat, vineri, că un diplomat rus a fost găsit mort pe trotuar în fața ambasadei Rusiei din Berlin. Potrivit primelor rapoarte, bărbatul a căzut de la o fereastră.
De Redactia Observator la 05.11.2021, 13:58Bărbatul decedat era un secretar în vârstă de 35 de ani care lucra la ambasadă, a informat vineri Der Spiegel. Revista a spus că bărbatul părea să fi căzut de la un etaj superior al clădirii. Trupul său ar fi fost descoperit pe 19 octombrie.
Din motive de confidențialitate, ministerul nu a oferit alte detalii despre caz, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe într-o conferință de presă regulată a guvernului.