Doi copii și o educatoare, împușcați mortal într-o grădiniță din Rusia. Atacatorul s-a sinucis
Doi copii și o educatoare au fost împușcați mortal, după ce un bărbat înarmat a deschis focul într-o grădiniță din regiunea Ulianovsk, Rusia. Potrivit agenției Ria Novosti, atacatorul s-a sinucis.
De Redactia Observator la 26.04.2022, 15:06
O profesoară și doi copii au murit într-un atac armat într-o grădiniță din regiunea Ulianovsk, a declarat Serghei Morozov, fostul guvernator al regiunii și deputat al Dumei de Stat.
Copiii uciși în grădinița din Rusia aveau 4 și 6 ani
"Un bărbat adult a intrat în grădinița Ryabinka din Veshkaym, a împușcat o profesoară și mai mulți copii. Potrivit informațiilor preliminare, femeia și cei doi copii, născuți în 2016 și 2018 au fost uciși", a declarat oficialul, potrivit agenției rusești Ria Novosti.
Potrivit acestuia, atacatorul s-a sinucis.
Pe rețelele de socializare au fost publicate filmări de la locul tragediei.