Atac cu cuțitul la Amsterdam. Cinci persoane au fost rănite, suspectul a fost reținut
Cel puțin cinci persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul, joi, în apropierea pieței centrale Dam din Amsterdam, iar un suspect a fost reținut, transmit agențiile internaționale de presă.
Cel puțin cinci persoane au fost rănite joi într-un atac cu cuțitul la Amsterdam, iar un suspect a fost reținut, a anunțat poliția. Autoritățile au instituit un cordon de securitate în zona incidentului, care a avut loc în apropiere de Dam Square, un cartier comercial frecventat de turiști, relatează AFP.
Poliția a declarat că, deocamdată, nu se cunosc cauza sau motivul atacului, acestea urmând să fie clarificate în cadrul unei anchete. Nu au fost oferite informații nici despre starea răniților.
Incidentul s-a petrecut joi, la ora locală 15:20, pe strada Sint Nicolaasstraat, situată la aproximativ 350 de metri de Dam Square.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini spectaculoase cu un elicopter de intervenție aterizând în mijlocul pieței principale a orașului. Alte filmări surprind prezența mai multor ambulanțe și vehicule ale serviciilor de urgență la fața locului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰