Antena LIVE

Curs valutar

Doi elefanţi au fost salvaţi de la înec după ce au stat patru zile în mijlocul apelor din Golful Bengal

Doi elefanţi au fost salvaţi de la înec, după ce s-au rătăcit de grupul lor, pe mare, în largul coastei Bangladeshului.

De la 01.07.2021, 18:42
WhatsApp
Doi elefanţi au fost salvaţi de la înec Profimedia

Autorităţile au intervenit la salvarea a doi elefanţi care au înotat în Golful Bengal după ce s-au rătăcit de grupul lor cu care au plecat din Myanmar, potrivit BBC. Sub privirile speriate ale oamenilor, cele două animale au stat timp de 4 zile în mijlocul apelor. Au fost salvaţi cu ajutorul pescarilor locali.

Pentru aducerea la mal a elefanţilor, s-au folosit frânghii speciale, iar imediat după au primit hrană şi au fost duşi într-o pădure din apropiere.

Oamenii au fost speriaţi de prezenţa elefanţilor

Consilierul oraşului Teknaf, Faylul Haque a declarat că locuitorii au fost speriaţi de aducerea animalelor la mal din cauza faptului că în trecut au existat episoade în care mai multe persoane au fost ucise de elefanți.

Pe acelaşi subiect

Habitatele elefanților din Bangladesh sunt din ce în ce mai amenințate de exploatările forestiere, agricultură și incendii. În ultimii ani, o rută majoră de migrație a elefanților a fost blocată și de tabere care adăpostesc mii de refugiați din Myanmar. Din cauza acestor tabere, elefanții au fost adesea forțați să se aventureze în afara rutelor obișnuite, în căutare de hrană.

Raquibul Amin, un lider regional al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, a declarat că acesta este al patrulea astfel de incident din acest an. El a cerut o mai mare cooperare între Myanmar și Bangladesh pentru a monitoriza elefanții și a lua măsuri pentru „reducerea conflictului om-elefant”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bengal bangladesh elefanti salvare
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024