Doi frați s-au salvat printr-o cascadorie incredibilă din apartamentul în flăcări. Imagini teribile filmate în New York
Doi adolescenţi din New York au reuşit să scape, printr-o cascadorie incredibilă, din apartamentul lor cuprins de flăcări, de la etajul patru al unui bloc.
De Redactia Observator la 18.12.2021, 08:56Sub privirile vecinilor uluiţi, o fată de 18 ani a ieşit pe fereastră şi s-a agăţat de pervaz, apoi s-a prins de o țeavă de pe faţadă. A urmat-o fratele ei, de numai 13 ani.
Mama lor este în stare critică, după incediul din New York
În timp ce focul se înteţea, ei au coborât ţinându-se de conductă şi au ajuns la spital, în stare stabilă.
Mai puţin noroc a avut mama lor, internată în acelaşi spital în stare critică, după ce pompierii au spart uşa pentru a o salva. Iar prietenul ei, aflat şi el în apartament, şi-a pierdut viaţa.
Bărbatul repara trotinete electrice şi se crede că focul a fost declanşat de un scurt circuit.