Doi morţi şi doi răniţi, după ce un pod s-a prăbuşit pe o autostradă, în Italia
Cel puţin doi oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi joi, în apropiere de oraşul Ancona, din centrul Italiei, după ce un pod s-a prăbuşit peste o autostradă, relatează agenţia ANSA.
De Redactia Observator la 09.03.2017, 17:21Cel puţin doi oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi joi, în apropiere de oraşul Ancona, din centrul Italiei, după ce un pod s-a prăbuşit peste o autostradă, relatează agenţia ANSA.
Cei doi oameni care şi-au pierdut viaţa, soţ şi soţie în vârstă de aproximativ 60 de ani, se aflau într-o maşină sub pod, în momentul incidentului. Cadavrele lor au fost recuperate de pompieri.
Persoanele rănite sunt muncitori, care au fost loviţi de bucăţi mai uşoare desprinse din structură. Ei au fost duşi la spital cu elicopterul.
Compania de autostrăzi Autostrade per l'Italia a afirmat că podul era o structură temporară pentru susţinerea unui pasaj care fusese închis traficului.
- Soţia lui Crin Antonescu, în clasamentul celor 40 de europarlamentari care merită urmăriți în 2017. Alţi doi...
- După 23 de ani de relaţie şi 17 de căsătorie, i-a mărturisit soţiei că este HOMOSEXUAL. Cum a primit femeia...
- DEZVĂLUIRI incredibile despre fenomenul "BALENA ALBASTRĂ". Cum sunt manipulaţi tinerii să se SINUCIDĂ. Imagini...
Prăbuşirea a avut loc în timpul lucrărilor pentru lărgirea la trei benzi a autostrăzii dintre Ancona şi Loreto.
Traficul pe autostradă este închis în ambele direcţii.
„Suntem cu toţii în stare de şoc”, povesteşte Francesco, un martor la incident, citat de TGCOM. „Suntem în siguranţă printr-o minune”, a adăugat el, precizând că podul a căzut în faţa sa.
Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului.