Donald Trump denunţă 'atacul terorist oribil şi laş' de la moscheea din Egipt. Mesajul dur al liderului SUA: 'Trebuie să învingem'
Donald Trump a denunţat atacul 'oribil şi laş' asupra unei moschei din Egipt, soldat cu cel puţin 235 de morţi, potrivit ultimului bilanţ.
De Redactia Observator la 24.11.2017, 18:55Donald Trump a denunţat 'atacul terorist oribil şi laş' comis vineri împotriva unei moschei din Egipt, soldat cu moartea a cel puţin 235 de persoane şi rănirea altor peste 100, potrivit ultimului bilanţ.
'Lumea nu poate tolera terorismul, trebuie să învingem militar (teroriştii) şi să discredităm ideologia extremistă care reprezintă baza existenţei lor', a declarat Donald Trump într-un mesaj pe Twitter, subliniind că atacul comis de bărbaţi înarmaţi în satul Bir al-Abed a vizat 'credincioşi nevinovaţi şi fără apărare'.
Atentatul, cel mai sângeros din istoria recentă a ţării, nu a fost revendicat.
Atacatorii au provocat o explozie, iar apoi au deschis focul asupra credincioşilor adunaţi la rugăciunea de vineri la moscheea Al Rawdah, din satul Bir al-Abed, la 40 de kilometri vest de oraşul El Arish, capitala provinciei Sinaiul de Nord.
Sursa: Agerpres