Donald Trump este deja CEL MAI PUŢIN POPULAR preşedinte american din ultimele patru decenii
Potrivit unui sondaj citat de Agerpres, doar 40% dintre americanii intervievaţi apreciază felul în care Donald Trump a gestionat perioada de tranziţie către Casa Albă.
De Redactia Observator la 18.01.2017, 11:36Potrivit unui sondaj citat de Agerpres, doar 40% dintre americanii intervievaţi apreciază felul în care Donald Trump a gestionat perioada de tranziţie către Casa Albă.
Scorul este două ori mai mic decât procentul obţinut de Barack Obama, în ceea ce priveşte pregătirile pentru preluarea madatelor.
Magnatul american este mai prost cotat şi decât George W. Bush , Bill Clinton şi George H.W. Bush, care au obţinut la vremea lor procente de aprobare de 72%, 81% şi respectiv 82%.
În ceea ce priveşte persoanele alese de Donald Trump pentru a face parte din administraţia sa, doar 40% dintre respondenti aprobă majoritatea desemnaţilor.
Scorul îl plasează cu 19%-26% sub cei mai recenţi patru predecesori ai săi.
Mai mult, Donald Trump este privit favorabil de doar 40% dintre respondenţi.
Scorul, cu 21% sub rata de start a lui Obama, este şi cel mai scăzut al unui preşedinte înainte de instalare începând din 1977.
Cu toate acestea, şase din zece respondenţi se aşteaptă ca Trump să facă o treabă excelentă sau bună în ce priveşte economia şi crearea de locuri de muncă.
El este cotat şi cu un procent de încredere de 56% în ceea ce priveşte apărărarea ţării de ameninţarea teroristă, mai notează Agerpres.