Antena LIVE

Curs valutar

Echipa din "Fauda", prinsă în război, experimentează "pe viu" misiunile din celebrul serial. Unul dintre producători, mort în luptele din Gaza

Război Israel - Hamas. Un succes internaţional, serialul israelian „Fauda” şi-a stabilit cel de-al treilea sezon în Gaza, cu un scenariu de răpire care a fost acum depăşit de amploarea realităţii, potrivit creatorului serialului, Avi Issacharoff, informează news.ro.

De la 14.11.2023, 08:52
WhatsApp
Profimedia

În timp ce unul dintre producătorii serialului tocmai a murit în Gaza, co-creatorul producţiei este alarmat de faptul că realitatea depăşeşte ficţiunea. Difuzat în ultimii ani pe Netflix, „Fauda” („haos”, în arabă) a cucerit publicul şi în afara Israelului, aprofundând complexitatea conflictului israeliano-palestinian prin lupta dintre o unitate de agenţi israelieni sub acoperire şi un lider militar Hamas fugar.

Echipa în doliu

Sâmbătă, echipa serialului a împărtăşit o realitate dincolo de orice scenariu: „Suntem total devastaţi să anunţăm că unul dintre membrii familiei „Fauda”, Matan Meir, a fost ucis într-o operaţiune în Gaza”, au scris aceştia pe contul de Instagram al serialului. „Matan a participat la sezoanele al doilea şi al treilea” din „Fauda”, a reamintit Avi Issacharoff într-un interviu acordat AFP, descriindu-l ca fiind „foarte pozitiv”, „mereu gata să ajute” şi cel care se ocupa cu organizarea filmărilor.

Matan Meir, un producător şi soldat rezervist în vârstă de 38 de ani, a fost ucis vineri seară împreună cu alţi patru soldaţi în timpul unei operaţiuni militare în nordul Fâşiei Gaza, unde trupele israeliene luptă împotriva Hamas, a anunţat armata. „Mă simt devastat, nu se întrevede niciun sfârşit, trăim cele mai rele momente din istoria acestei ţări”, a declarat unul dintre regizori, Rotem Shamir, la înmormântarea sa, unde sicriul său a fost purtat de şase camarazi din unitatea sa. „Realitatea este mult mai complicată decât ceea ce am scris”.

Pe acelaşi subiect

El nu este singurul membru al echipei prins în război: unul dintre actorii serialului, Idan Amedi (Sagui), a postat pe Twitter, la 12 octombrie, un videoclip în care apare în uniformă militară, chemat la datorie ca rezervist într-o unitate de luptă, adăugând: „Aceasta nu este o scenă din Fauda, este viaţa reală”.

Reprezentarea crudă a vieţii cotidiene a israelienilor şi palestinienilor a contribuit în mare măsură la popularitatea serialului „Fauda”: constrângeri de securitate omniprezente, atacuri, operaţiuni nocturne ale armatei în zonele palestiniene. În ciuda aparentelor paralele între ficţiune şi războiul Israelului împotriva Hamas, „suntem departe de realitate, pentru că realitatea este mult mai complicată decât tot ceea ce am scris”, a declarat pentru AFP jurnalistul israelian Avi Issacharoff, coautor al seriei.

Acţiunea celui de-al treilea sezon al serialului „Fauda” are loc în Fâşia Gaza şi relatează ciocnirile dintre palestinieni şi forţele israeliene, venite să elibereze doi ostatici civili, un scenariu considerat deja exagerat la lansarea sezonului. Aproximativ 240 de persoane, potrivit armatei israeliene, au fost luate ostatice în Fâşia Gaza în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, fără precedent de la crearea statului Israel în 1948.

„Din nefericire, nu-mi pot imagina o operaţiune de salvare precum cele pe care le vedem în ficţiunea noastră pentru a-i aduce înapoi în viaţă pe toţi ostaticii. Sunt pesimist”, spune acest critic de lungă durată al politicii premierului Benjamin Netanyahu.

O bătălie dezastruoasă

Avi Issacharoff spune că a trăit atentatele din 7 octombrie „doar ca o fiinţă umană”, fără să se gândească la intrigile la care lucra de ani de zile despre haosul israeliano-palestinian. „Am alergat în camera noastră antirachetă (...) apoi am aflat că nu erau doar câteva rachete, ci o infiltrare teroristă”, spune el. Împreună cu Lior Raz (Doron), co-scenarist şi unul dintre actorii principali din „Fauda”, „am mers la Sderot în a doua zi pentru a-i scoate pe locuitorii oraşului din zona de foc”, povesteşte el, în timp ce cei doi tovarăşi au servit amândoi în unităţi ale forţelor speciale, unele operând sub acoperire, ceea ce a inspirat „Fauda”.

De la începutul războiului, cel puţin 11.180 de persoane, în principal civili, au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas. Atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene împotriva Israelului a ucis aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili. Avi Issacharoff este îngrijorat de progresul armatei israeliene, care luptă acum în inima oraşului Gaza. „Când lupţi într-o zonă urbană deschisă, ameninţarea poate veni de la o fereastră, o uşă, un tunel, de oriunde”, spune el. „Să lupţi într-o zonă urbană este un dezastru, cel mai extrem pe care ţi-l poţi imagina”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi israel israel fasia gaza fauda netflix
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024