Antena LIVE

Curs valutar

Economia Germaniei a scăzut ușor în trimestrul trei, sub estimările experţilor. Puterea de cumpărare a nemţilor a slăbit

Economia germană, motorul economiei europene, s-a contractat uşor în trimestrul al treilea, arată datele statistice oficiale publicate luni, afectată de diminuarea puterii de cumpărare şi majorarea dobânzilor, transmite Reuters, citat de Agerpres.

De la 30.10.2023, 18:29
WhatsApp
Economia Germaniei a scăzut ușor în trimestrul trei, sub estimările experţilor. Puterea de cumpărare a nemţilor a slăbit Profimedia

Oficiul federal de statistică (Destatis) a informat că Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta este totuşi o performanţă mai bună decât contracţia de 0,3% prognozată de analiştii intervievaţi de Reuters.

În plus, Destatis a revizuit, în sus, şi estimările privind performanţele înregistrate de economia germană în trimestrul al doilea, până la un avans de 0,1%, faţă de stagnarea anunţată iniţial. Cifrele pentru primul trimestru al anului au fost şi ele revizuite, în sus, până la o stagnare, de la contracţia anunţată anterior.

Conform noilor estimări, Germania nu mai este în recesiune. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut. Performanţele economice ale Germaniei în acest an au fost "puţin mai bune decât ne temeam", a comentat Jens-Oliver Niklasch, economist la LBBW.

Cu toate acestea, prima economie europeană continuă să fie afectată de preţurile mari la energie, la care se adaugă majorarea dobânzii de referinţă a Băncii Centrale Europene pentru a lupta împotriva inflaţiei şi încetinirea economiilor principalilor parteneri comerciali, cum este China.

Pe acelaşi subiect

Destatis a precizat că în trimestrul al treilea consumul gospodăriilor a scăzut, pe măsură ce inflaţia ridicată a continuat să erodeze puterea de cumpărare a consumatorilor. În schimb, investiţiile de capital au avut o contribuţie pozitivă asupra PIB-ului în trimestrul al treilea.

La începutul lunii octombrie, Guvernul german a anunţat că se aşteaptă la o contracţie a economiei de 0,4% în acest an din cauza inflaţiei persistente, a preţurilor mari la energie şi diminuării schimburilor internaţionale. Prognozele revizuite contrastează cu creşterea economică de 0,4% prognozată în luna aprilie pentru acest an.

Guvernul de la Berlin prognozează însă că după contracţia de 0,4% în 2023 va urma o revenire pe creştere a Produsului Intern Brut, până la un avans de 1,3% în 2024 şi unul de 1,5% în 2025.

Fondul Monetar Internaţional şi-a redus şi el estimările pentru economia germană până la o contracţie de 0,5% în acest an, comparativ cu un declin de 0,3% prognozat anterior. De asemenea, un grup de mari institute economice germane a prognozat luna trecută o contracţie de 0,6% în acest an.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

germania economie contractie
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024