Elena Udrea și Alina Bica vor petrece Crăciunul în închisoare. Tribunalul din Costa Rica a respins cererea de eliberare
Fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica rămân în arest preventiv în Costa Rica, după ce Tribunalul din Pavas a acceptat cererea procurorului în acest caz.
De Redactia Observator la 03.12.2018, 21:57Fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica rămân în arest preventiv în Costa Rica, după ce Tribunalul din Pavas a acceptat cererea procurorului în acest caz.
Potrivit presei, Tribunalul din Pavas a prelungit măsura arestrului preventiv pentru cele două.
Pentru Udrea și Bica asta înseamnă a treia lună de închisoare în Costa Rica.
Toate cererile de eliberare au fost refuzate
"Această extensie a arestului preventiv a fost cerută pentru a se sincroniza cu finalizarea procesului de extrădare. Cu toate acestea, dacă este necesar, se vor institui măsuri diferite, în așteptarea finalizării procesului de extrădare solicitat de România“, a declarat procurorul, citat de ameliarueda.com
Elena Udrea şi Alina Bica au rămas în arest, în Costa Rica, după ce Tribunalul Constituţional le-a respins cererea de eliberare pe 17 noiembrie.
Ambele s-au adresat instanţei constituţionale în 6 noiembrie, în condiţiile în care ele au fost plasate în detenţie pentru două luni, fiind în procedură de extrădare la solicitarea autorităţilor române.
Conform jurnaliştilor din Costa Rica, în cazul lui Udrea, argumentele au vizat faptul că are o fetiţă nou-născută şi condiţiile din închisoare nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea, în timp ce Bica a pus în discuţie documentele în baza cărora i s-a solicitat extrădarea.
Udrea și Bica ar trebui eliberate, spun avocații
Avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au mai făcut un demers la instanţa constituţională, susţinând că sentinţele în baza cărora a fost solicitată extrădarea au fost anulate în România, motiv pentru care ar trebui eliberate. Judecătorii ar urma să decidă în priul rând cu privire la admisibilitatea acestei acţiuni, scriu jurnaliştii din Costa Rica.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute, în 3 octombrie, de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica. Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.