Emmanuel Macron, de râsul internetului, după ce a fost acoperit de ghirlande de flori
Preşedintele Franţei ajuns de râsul internetului. Acesta a vizitat, cu un an întârziere, Polinezia franceză, dar căldura cu care a fost primit l-a... copleşit. La fel şi numărul ghirlandelor. La un moment dat, liderul de la Elysee abia mai reuşea să respire deasupra florilor în exces cu care a fost împodobit de localnici. Internauţii nu au pierdut ocazia să facă haz de necazul lui.
De Redactia Observator la 28.07.2021, 13:56Abia ajuns pe insula Manihi, preşedintele Macron a fost acoperit de ghirlande de flori şi scoici. Primirea, una tradiţională, este aplicată în egală măsură turiştilor şi şefilor de stat, iar Emmanuel Macron nu avea cum să se sustragă. Internauţii, însă, au fost nemiloşi.
Fotografii editate care îl înfăţişau pe Macron îmbrăcat în flori până la genunchi au început să circule online. Alţii au comentat chiar că Emmanuel Macron a fost victima unei tentative de asasinat în Polinezia Franceză.
Acoperit de flori
Imaginile sunt cu atât mai atractive pentru public cu cât anul trecut, Emmanuel Macron a generat un scandal public tocmai din cauza investiţiilor exagerate în aranjamente florale. 635 de mii de euro a declarat preşedintele că a investit în florile din Palatul Elysee în timpul pandemiei. De 5 ori mai mult decât predecesorii săi, Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy.
Este prima vizită pe care preşedintele francez o face în fosta colonie franceză. Macron a vizitat un spital, dar şi un adăpost anti-tsunami înainte de a anunţa că guvernul francez va co-finanţa ridicarea altor 17. Schimbările climatice sunt tema turneului lui Macron în Polinezia franceză.