Scandal în Emiratele Arabe Unite. Una din soţiile şeicului Mohammed a fugit din ţară (Video)
Un nou scandal zguduie familia Şeicului Mohammed Al Maktoum. Una din soţiile sale a fugit în Germania împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 7 şi 11 ani. Prinţesa ar fi ajuns acolo cu ajutorul unui diplomat, iar apoi ar fi cerut azil.
De Redactia Observator la 01.07.2019, 17:28Un nou scandal zguduie familia Şeicului Mohammed Al Maktoum. Una din soţiile sale a fugit în Germania împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 7 şi 11 ani. Prinţesa ar fi ajuns acolo cu ajutorul unui diplomat, iar apoi ar fi cerut azil.
Furios, conducătorul Emiratelor Arabe le-ar fi cerut autorităţilor germane să o înapoieze pe cea care încă îi e soţie. Însă cererea ar fi fost respinsă.
Prinţesa Haya este fiica fostului rege al Iordaniei, Hussein, şi sora vitregă a actualului rege al Abdullah al II-lea.
Prinţesa Haya: Mi-am petrecut mult timp în spital, alături de tatăl meu, probabil ultimele opt luni din viaţa lui, atunci când se lupta cu cancerul.
Prinţesa nu ar fi luat cu ea, însă, doar copiii. Ci şi 31 de milioane de lire sterline. Surse apropiate spun că Haya ar intenţiona acum să divorţeze de conducătorul Emiratelor Arabe cu care e căsătorită de 15 ani.
Scandalul a izbucnit la doar un an după ce prinţesa Latifa, una din fiicele şeicului, a încercat să fugă departe de regimul în care spunea că se simte prizonieră.
Prinţesa Latifa: Tot ce îl intereseaza pe tatal meu este reputaţia sa. Ar omorî oameni pentru a-şi proteja reputaţia. Îi pasă doar de el şi de egoul său.
Prinţesa Latifa şi-a plănuit evadarea timp de 7 ani, dar a fost prinsă după doar 8 zile. Era la 50 de kilometri de India, ţara de unde urma să se îmbarce către Statele Unite, când iahtul pe care se afla a fost interceptat de trupe de comando.
A fost dusă înapoi în Dubai cu forţa, iar de atunci nimeni nu a mai auzit nimic despre ea.