Europa, între explozia de noi cazuri COVID și proteste față de măsurile de carantină
Sâmbăta a devenit ziua protestelor faţă de măsurile de carantină în Europa. Cei care nu mai vor să respecte niciun fel de restricţii au ieşit în stradă în Austria, Suedia sau Franţa. La Viena, manifestaţia a degenerat în violenţe, în timp ce în Paris, poliţia a păzit locurile de promenadă pentru ca oamenii să nu se adune în număr mare. Valul trei al pandemiei a pus însă stăpânire pe continent, aşa că în loc să se relexeze, multe ţări revin la restricţii
De Redactia Observator la 07.03.2021, 20:22- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Sunt scene surprinse în parcul Prater din Viena, după ce manifestanţii anti-restricţii, majoritatea de dreapta, au dat piept cu membrii ai mişcărilor de extremă stânga. A fost scânteia care a aprins spiritele, iar intervenţia poliţiei a pus paie pe foc.
Protestatarii cer demisia cancelarului Sebastian Kurz şi renunţarea la măsurile de carantină. Oficialii au relasat o parte din restricţii luna trecută, când au permis redeschiderea şcolilor, magazinelor şi muzeelor, însă, principala nemulţumiere a oamenilor este că restaurantele şi a cafenelele sunt în continuare închise.
Nu mai vor restricţii nici francezii
Mii de oameni, mulţi membri ai mişcării Vestele Galbene, s-au adunat în centrul Parisului şi au cerut să se bucure e libertate. De data aceasta, protestul a fost unul paşnic.
Cei care nu au mers la manifestaţia împotriva restricţiilor s-au adunat în celebrele locuri de promenadă din Oraşul Luminilor. Siesta le-a fost întreruptă brusc de forţele de ordine. Zeci de agenţi au descins pe malurile Senei şi i-au obligat pe oameni să evacueze zona.
Localnici: Ne-ar fi plăcut să stăm mai mult, dar înţelegem. Toată lumea bea şi fumează, aşa că nimeni nu poartă mască.
Localnici: Încercăm să ieşim puţin, pentru că toată săptămâna muncim de acasă. Vrem să ne bucurăm puţin de weekend, în timp ce respectăm şi regulile.
Despre relaxarea restricţiilor, nici nu poate fi încă vorba în Hexagon. Noile tulpini ale coronavirusului au făcut ca numărul infecţiilor să scape iar de sub control. Numai în ultima săptămână, peste 120.000 de francezi au aflat că sunt pozitivi.
Suedezii, pe străzi, împotriva restricțiilor anti-COVID
Şi în Suedia, oamenii s-au săturat şi de puţinele restricţii pe care le au. Aşa că au ieşit cu miile în centrul oraşului Stockholm. Manifestaţia, una ilegală, a fost pregătită pe reţelele sociale.
Mai mulţi protestatari recalcitranţi au fost scoşi din mulţime de forţele de ordine şi conduşi la secţie. Celorlalţi, poliţia le-a cerut să plece acasă pentru că orice adunare publică cu mai mult de opt persoane este interzisă.
În numeroase state europene, situaţia redevine disperată. În ultima săptămână, un milion de europeni au aflat că sutn infectaţi cu SARS CoV2. De vină pentru noile focare, cele trei supertulpini ale coronavirusului, în special cea britanică şi cea sudafricană, care au fost depistate în peste 25 de state europene.
Cea mai gravă situaţie este în Cehia, care a cerut ajutorul partenerilor europeni pentru a-şi trata bolnavii. 8.500 de oameni au ajuns în spital săptămâna aceasta din cauza infecţiei cu coronavirus, o cifră uriaşă pentru o ţară cu nici 11 milioane de locuitori.