Eutanasierea lui Eugen Marin Sabău, românul pistolar din Spania, oprită de judecători. Fostul agent de pază a cerut să-i fie curmată suferinţa
Un tribunal din Tarragona a oprit eutanasierea lui Eugen Marin Sabău, programată pentru 28 iulie. Decizia vine la doar două săptămâni după ce un judecător dăduse undă verde cererii românului. Bărbatul de 46 de ani, aflat în arest cu o leziune gravă a măduvei spinării, şi-a împuşcat, în decembrie anul trecut, șeful, doi colegi și un polițist, după ce a fost concediat.
De Veronica Micu la 22.07.2022, 11:16Potrivit ziarului spaniol El Pais, care a publicat imagini cu atacul armat al românului, magistratul a fost de acord "să oprească întregul proces de eutanasiere" în așteptarea ca Tribunalul din Tarragona să decidă asupra recursului formulat de poliţistul rănit de Eugen Marin Sabău, în timpul schimbului de focuri de anul trecut.
Eutanasierea românului trebuia să aibă loc peste câteva zile
Procesul de eutanasiere a lui Eugen Marin Sabău a avansat cu o viteză neobișnuită, comentează jurnaliştii spanioli. Într-o scrisoare trimisă instanței, directorul Spitalului Penitenciar Terrassa din Barcelona - unde românul se află în arest preveniv din 14 decembrie, când a fost grav rănit de poliţişti - a transmis că aplicarea eutanasierii fostului agent de pază, la cererea acestuia, a fost soluţionată "într-un mod favorabil" de Comitetul pentru garanții statutare. El a precizat că data aleasă atât de medic, cât și de deținut pentru a aplica procedura este 28 iulie, dată care acum este amânată odată cu decizia instanței.
Pe 6 iulie, șefa Judecătoriei de instrucție numărul 5 din Tarragona, Sònia Zapater, dăduse undă verde eutanasierii lui Sabău, susținând că Legea Eutanasiei nu prevede intervenția judecătorilor de instrucție în niciun caz. Confruntat cu acuzațiile Parchetului, dar şi cele ale poliţistului rănit, magistratul a asigurat că dreptul fundamental de a decide asupra propriei vieți prevalează, în orice caz, asupra dreptului la protecție judiciară efectivă.
José Antonio Bitos, avocatul agentului, îi ceruse deja judecătorului să oprească eutanasierea în așteptarea soluționării recursului de către Tribunalul Tarragona, dar magistratul o respinsese. Acum, însă, este în vacanță, iar înlocuitorul său, Jesús María del Cacho, a decis să oprească procedura, având în vedere că data la care urma să aibă loc eutanasierea era iminentă.
Sabău și-a împușcat șeful și foștii colegi, după ce a fost concediat
Evenimentele care l-au determinat pe Eugen Marin Sabău să ia inițiativa de a cere să-i fie curmată suferinţa au avut loc pe 14 decembrie 2021.
Supărat că fusese concediat, românul s-a înarmat, a mers la sediul firmei Securitas din Tarragona, unde lucrase ca agent de pază, și i-a împușcat pe manager, inspectorul zonal și șeful serviciului de securitate. După atac, românul a fugit. A ieșit din clădire, s-a urcat în mașina lui, un Citroen Xsara, și a demarat în trombă. Un echipaj de poliție l-a localizat pe bărbat și a încercat să-l oprească, însă Marin a deschis focul și asupra ofițerilor, unul dintre agenți fiind rănit de gloanțe.
Bărbatul s-a baricadat apoi într-o fermă până când a fost împuşcat de poliţia catalană. A fost arestat și internat la Spitalul penitenciar din Terrassa, fiind acuzat de tentativă de omor, deținere ilegală de arme și atac împotriva oamenilor legii.
Fostul agent de pază a început demersurile pentru a cere eutanasierea și a primit avizul directorului spitalului, care a sesizat instanța pe 16 iunie. Bărbatul îndeplinește "cerințele pentru a fi supus acestui proces", a fost concluzia echipei medicale.
Săptămâna trecută, fostul agent de pază a depus mărturie în fața judecătorului (prin teleconferință de la spitalul penitenciar din Terrassa) și a explicat că se află într-o stare de dependență totală și cu dureri constante, motiv pentru care vrea să pună capăt suferinţelor fizice şi psihice. Potrivit declarației sale, bărbatul a explicat că este paralizat şi are un picior amputat.