Explozie devastatoare într-un restaurant din Turcia. Au murit cel puţin 7 oameni, dintre care 3 erau copii
Explozie devastatoare în Turcia, aproape de staţiunea Bodrum, preferata românilor. Un restaurant a fost distrus de o deflagraţie. Cel puţin şapte oameni au murit, inclusiv clienţi, iar cinci au fost răniţi. Localnicii s-au temut că a fost un atentat, dar poliţiştii şi pompierii spun că tragedia a fost provocată de un angajat care a schimbat neglijent o butelie de gaz din bucătărie.
De Redactia Observator la 30.12.2022, 21:58Cel puțin 7 persoane au fost ucise și alte 5 au fost rănite vineri, într-o explozie produsă într-un restaurant din provincia Aydin din vestul Turciei, a declarat guvernatorul provinciei. Concluziile inițiale arată că explozia a avut loc în momentul în care personalul înlocuia o butelie de gaz goală în bucătăria unui restaurant din districtul Nazilli din Aydin, a declarat guvernatorul Huseyin Aksoy reporterilor, conform Mediafax.
Explozie în Turcia. Trei dintre victime erau copii
Ministrul Justiției, Bekir Bozdag, a declarat că a fost începută o anchetă privind explozia și că o persoană a fost reținută. Patru dintre persoanele care și-au pierdut viața în explozie erau femei și trei erau copii, conform agenției de presă Demiroren. Pompierii, angajații din sănătate și poliția au fost trimiși la fața locului, a precizat Demiroren, adăugând că incendiul provocat de explozie a fost stins.