Feribot cuprins de flăcări, în largul Spaniei
S-a dezlănţuit iadul la bordul unui feribot, aflat în apele Mării Mediterane. Peste 150 de pasageri, printre care şi români, şi-au văzut moartea cu ochii. În ajutorul lor au ajuns imediat două elicoptere şi şase bărci, pregătite pentru o operaţiune de salvare fără precedent.
De Redactia Observator la 29.04.2015, 07:41- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
S-a dezlănţuit iadul la bordul unui feribot, aflat în apele Mării Mediterane. Peste 150 de pasageri, printre care şi români, şi-au văzut moartea cu ochii. În ajutorul lor au ajuns imediat două elicoptere şi şase bărci, pregătite pentru o operaţiune de salvare fără precedent.
Alarma s-a dat la bordul feribortului Sorreto la o oră după ce a plecat din portul Palma de Mallorca.
Ar fi trebuit să ajungă în Valencia. 156 de pasageri din 12 ţări, printre care şi români au fost minute în şir prizonieri la bordul navei cuprinse de flăcări.
Şase ambarcaţiuni şi două elicoptere au fost trimise să-i evacueze pe oamenii de la bordul feribotului.
Potrivit presei spaniole, trei dintre membrii echipajului care nu au reuşit să ajungă în zona de evacuare au fost salvaţi cu ajutorul unui elicopter şi duşi la spital. Internaţi ar fi fost de asemenea încă un membru al echipajului Şi un pasager italian de 25 de ani rănit uşor.
Când au ajuns la mal, ceilalţi pasageri, printre care şi românii, au fost aşteptaţi de o armată medici.
În urma incendiului devastator, feribotul care aparţine unei companii italiene a suferit daune majore. El se află la aproximativ 35 de kilometri de insula Mallorca şi riscă să se scufunde.