Fetiţă de 4 ani, salvată de tată cu preţul vieţii, după ce un bloc s-a prăbuşit în urma alunecărilor de teren din Argentina. Alte 6 persoane au murit
Vremea extremă a făcut prăpăd în Argentina! Inundaţiile au devastat străzile din Rio de Janeiro, iar cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor alunecări de teren de proporţii!
De Redactia Observator la 24.03.2024, 09:46S-au rupt norii în Rio De Janeiro. Puhoaiele s-au revărsat pe drumuri, au măturat totul în cale, au înghiţit maşini şi au distrus mai multe gospodării.
Localnicii trăiesc acum un adevărat calvar
Privesc neputincioşi, cu lacrimi în ochi, cum tot ce au construit într-o viaţă, se năruie într-o clipă chiar sub ochii lor.
Infrastructura a fost pusă şi ea la grea încercare. O clădire rezidenţială s-a prăbuşit din cauza alunecărilor de teren. Dintre ruine, pompierii au reuşit să salveze doar patru persoane. Rudele celor prinşi sub dărâmături au stat cu sufletul la gură pe tot parcursul operaţiunii. Din păcate, alte şapte persoane au fost scoase fără suflare.
Localnic: Este o ușurare, dar din păcate, încă mai sunt oameni acolo.
Pentru o fetiţă de patru ani, eroul a fost chiar tatăl ei.
Localnic: În această dimineață a fost găsit cadavrul unui tată care a protejat-o pe fiica lui. Ea a fost găsită în viață. Suntem recunoscători pentru această minune.
În oraşul Petrópolis a plouat într-o zi cât pentru toată luna. Şi nu vin veşti bune. Meteorologii au anunţat că ploile vor continua în partea de nord şi nord-vest a orașului Rio de Janeiro.