Antena LIVE

Curs valutar

Video

Filmul exploziei din Roma, unde un bloc s-a făcut praf într-o secundă. Un turist, scos de sub dărâmături mai mult mort decât viu: mai avea doar o zi de stat în Italia

Un bloc întreg s-a prăbuşit la Roma, în cartierul Monteverde, chiar în inima oraşului. O explozie puternică a avut loc, cel mai probabil, din cauza unei butelii de gaze. Pompierii au reuşit, cu foarte multă greutate, să salveze un britanic de 50 de ani de sub dărâmături, cu arsuri pe aproape 70 de sută din corp. Bărbatul închiriase apartamentul în regim hotelier şi urma să plece acasă mâine. 

De la 23.03.2025, 19:59
WhatsApp
Vezi și:

Cartierul Monteverde din Roma arată ca după război. Bucăţi uriaşe de beton şi cărămizi au fost aruncate la zeci de metri distanţă şi au căzut peste maşinile parcate. Un nor uriaş de praf s-a ridicat în centrul capitalei. Blocul de 3 etaje s-a făcut una cu pământul într-o secundă

Bloc prăbuşit la Roma, după o explozie uriaşă

"Am auzit o explozie foarte puternică. Toate geamurile din casă au început să tremure, toţi pereţii", povesteşte un martor. "A fost o explozie uriaşă, absurd de puternică. Nu am înţeles ce s-a întâmplat, iar mai apoi m-a sunat fiul meu să mă întrebe dacă sunt bine", spune un altul. 

Aproape 50 de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuaţi de urgenţă de pompieri şi carabinieri. A început o operaţiune contratimp de salvare a locatarilor. Un turist britanic a fost scos de sub dărâmături

Bărbatul de 50 de ani a fost găsit sub moloz de pompieri la aproape o oră după explozie. El a fost dus la spitalul Sant'Eugenio în stare gravă, cu arsuri pe aproape 70 la sută din corp. Bărbatul, cetăţean britanic, era turist. A închiriat apartamentul din Monteverde în regim hotelier, iar mâine avea biletul de îmbarcare spre Regatul Unit. 

Apartamentul în care era cazat britanicul a fost scos la închiriere luna trecută, iar el a fost primul client. Imobilul nu avea alimentare cu gaze, iar pompierii cred că explozia a fost cauzată de o butelie defectă. "Informaţiile iniţiale arată că a fost vorba de o scurgere de gaze, probabil de la o butelie ce a explodat şi a provocat pagube uriaşe", a declarat Roberto Gualtieri, primarul Romei.

Autorităţile locale au început o anchetă, iar întreaga clădire a fost pusă sub sechestru până la terminarea investigaţiei

Cornelia Crîşmaru
explozie bloc roma
Întrebarea zilei
45% dintre români nu ştiu cu cine vor vota. Mergeţi la urne la alegerile prezidenţiale?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025