Detaliile discuțiilor ruso-americane de la Riad, care au durat 12 ore, nu vor fi făcute publice, anunță Kremlinul
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat, marți, că atât Rusia, cât și SUA analizează în prezent rezultatul discuțiilor din Arabia Saudită. Dmitri Peskov adaugă că conținutul celor discutate nu va fi făcut public, potrivit Sky News.
Discuţiile de luni dintre Rusia şi Statele Unite au fost dificile, dar utile, iar Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte ţări vor fi implicate în discuţii suplimentare, a declarat un membru al delegaţiei ruse pentru agenţia de ştiri TASS. În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat marţi că nu va fi făcut public conţinutul discuţiilor de la Riad.
"Totul a fost discutat - a existat un dialog intens, provocator, dar a fost foarte util pentru noi şi pentru americani”, a declarat senatorul rus Grigori Karasin, citat de TASS. "Au fost discutate multe probleme”, a adăugat el.
Karasin, fost diplomat, a declarat că discuţiile vor continua şi că Organizaţia Naţiunilor Unite şi alte ţări - neidentificate - vor fi implicate în acestea. „Vom continua să facem acest lucru, implicând comunitatea internaţională, în primul rând, Organizaţia Naţiunilor Unite şi ţările individuale”, a spus Karasin. "În general, impresia a fost a unui dialog constructiv, care este necesar şi util. Americanii sunt, de asemenea, interesaţi de acest lucru”, a mai adăugat acesta. O sursă rusă a declarat pentru Reuters că un proiect de declaraţie comună a fost trimis Moscovei şi Washingtonului pentru aprobare, părţile urmând să dea textul publicităţii marţi.
Conţinutul discuţiilor de la Riad nu va fi făcut public
- Ungaria: Este exclus ca Ucraina să adere la UE înaintea ţărilor din Balcanii de Vest
- Negocierile SUA-Rusia la Riad s-au încheiat după 12 ore. Casa Albă şi Kremlinul vor publica astăzi o...
- "Elefantul din cameră" în negocierile de pace dintre ruşi şi americani: "Sunt probleme constituţionale"
- Ilie Bolojan va participa joi la summitul privind securitatea în Ucraina de la Paris
- O adolescentă de 14 ani din Ucraina, şantajată de ruşi să comită un act terorist. Cum au ameninţat-o hackerii...
Delegaţiile Rusiei şi SUA au avut consultări tehnice la Riad şi au trimis deja rapoarte conducerii ambelor ţări. Prin urmare, conţinutul discuţiilor nu va fi făcut public, a declarat însă, marţi, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov
„La urma urmei, vorbim despre nişte negocieri tehnice”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Discuţiile tehnice sunt negocieri cu imersiune în detalii, deci, desigur, conţinutul acestor discuţii nu va fi publicat. Acest lucru nu ar trebui să fie de aşteptat”, a punctat Peskov. „Acum rapoartele făcute (de delegaţii) în cele două capitale sunt analizate şi apoi va fi posibil să vorbim despre un fel de înţelegere”, a adăugat Peskov, citat de TASS.
Consultări între Rusia şi Statele Unite au avut loc în capitala saudită cu o zi înainte, Moscova fiind reprezentată de Grigori Karasin, şeful Comitetului pentru afaceri internaţionale al Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentui rus), şi Serghei Beseda, consilier al directorului FSB. Întâlnirea a durat mai mult de 12 ore şi s-a axat pe unele aspecte legate de soluţionarea conflictului ucrainean. Aceste discuţii sunt urmate, marţi, de noi discuţii între delegaţia americană şi cea ucraineană, tot la Riad.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰