O fostă stewardesă a dezvăluit coşmarul prin care trec însoţitorii de bord
Pentru multe tinere poate părea jobul de vis. Realitatea este însă alta. O fostă stewardesă a dezvăluit coşmarul prin care trec însoţitorii de bord. Mai exact, sacrificiile pe care le fac pentru a putea zbura la mii de metri altitudine.
De Redactia Observator la 27.01.2020, 17:21- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Pentru multe tinere poate părea jobul de vis. Realitatea este însă alta. O fostă stewardesă a dezvăluit coşmarul prin care trec însoţitorii de bord. Mai exact, sacrificiile pe care le fac pentru a putea zbura la mii de metri altitudine.
La 25 de ani, Brigita pare să aibă lumea la picioare. Are peste 80.000 de fani pe Instagram şi a vizitat aproape toată lumea. Mai mult decât atât, are chiar un canal de YouTube unde îi ţine pe urmăritori la curent cu toate aventurile ei. Însă, în ciuda aparenţelor, Brigita a dus lupte crâncene pentru a scăpa de jobul care a secat-o de energie şi a dus-o în pragul depresiei.
Timp de trei ani, lituanianca a fost stewardesă pentru o mare companie aeriană din Emirate. Iar în ciuda hotelurilor scumpe şi a zecilor de ţări vizitate, Brigita ajunsese într-un punct în care izbucnea în lacrimi din orice. Dar chiar şi atunci îşi reînnoia contractul. Jobul la care visase de mică devenise o rutină. Iar sacrificiile pe care trebuia să le facă erau inumane.
Brigita: Am auzit poveşti, eu nu am trecut prin aşa ceva personal, despre însoţitori de bord care, spre exemplu, au vrut să se căsătorească şi nu au putut să se învoiască sau o rudă de a lor era bolnavă şi îşi doreau să meargă acasă, dar nu puteau, pentru că nu puteau să îşi ia liber.
Tânăra a povestit pe YouTube că fusese mustrată în timpul unui zbor inclusiv pentru că purta un inel pe un alt deget decât prevedea regulamentul. Din cauza job-ului pierduse inclusiv un interviu cu revista Allure. În cele din urmă, a decis să îşi dea demisia şi şi-a reluat viaţa de la zero.