Antena LIVE

Curs valutar

Fostul vicepreşedinte american Al Gore, declaraţii despre preşedinţia lui Trump:"Unele experimente se încheie mai devreme din motive etice"

Fostul vicepreşedinte american Al Gore a declarat că preşedinţia lui Donald Trump ar putea să se termine prematur din ”motive etice”, provocând hohote de râs într-o sală de cinema înţesată, la premiera europeană a ultimului său film pe tema modificărilor climatice, relatează Reuters.

De la 09.08.2017, 12:00
WhatsApp

Fostul vicepreşedinte american Al Gore a declarat că preşedinţia lui Donald Trump ar putea să se termine prematur din ”motive etice”, provocând hohote de râs într-o sală de cinema înţesată, la premiera europeană a ultimului său film pe tema modificărilor climatice, relatează Reuters.

”Suntem de doar şase luni în experimentul cu Trump. Unele experimente se încheie mai devreme din motive etice”, a declarat Al Gore marţi, recunoscând natura ”provocatoare” a afirmaţiei sale.

El s-a declarat convins că oraşele, statele şi patronii americani vor respecta angajamentele pe care Statele Unite şi le-au asumat prin Acordul de la Paris în lupta împotriva încălzirii globale din 2015, în pofida deciziei lui Trump, în iunie, de a retrage ţara din acest acord global.

”Avem un acord global, iar poporul american este parte a acestui acord în pofida lui Donald Trump”, le-a spus el câtorva sute de persoane din cinematograful Zoo Palast de la Berlin, după proiecţia noului său film, "An Inconvenient Sequel: Truth to Power".

Pe acelaşi subiect

”Putem să învingem. Tot ceea ce ne trebuie este voinţa politică”, a spus el, exprimându-şi speranţa ca Statele Unite să aibă ”în curând, din nou”, un lider angajat în lupta împotriva modificărilor climatice.

Filmul argumentează că lupta împotriva modificărilor climatice este dreaptă, este o bătălie morală, la fel ca mişcări în lupta pentru drepturi civile în Statele Unite sau ca lupta pentru drepturile minorităţilor sexuale.

Primului documetar al lui Gore, "An Inconvenient Truth", îi este atribuită aducerea luptei împotriva modificărilor climatice în discursul politic dominant în Statele Unite, în urmă cu un deceniu.

El s-a declarat încrezător în faptul că americanii şi germanii vor rămâne uniţi în angajamentul lor în vederea inversării efectelor devastatoare ale modificărilor climatice vizibile în lume zilnic.

Gore s-a declarat reticent faţă de decizia lui Trump de a retrage Washingtonul din Acordul de la Paris, însă a apreciat că acest lucru ar putea antrena un angajament şi mai puternic al altor ţări în vederea reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră, ca o sfidare.

El a lăudat leadershipul german în eforturile către adoptarea unor surse de energie alternative şi a dat asigurări că tendinţa mondială de trecere la energia solară şi eoliană va antrena o creştere economică mondială şi va crea multe locuri de muncă.

Departamentul de Stat american a informat săptămâna trecută în mod oficial ONU că se va retrage din Acordul de la Paris, însă a lăsat uşa deschisă unei reangajări în cazul unei îmbunătăţiri a prevederilor referitoare la Statele Unite.

Secretarul de Stat Rex Tillerson le-a transmis diplomaţilor americani, într-o circulară, să evite să răspundă la întrebări din partea unor guverne străine despre ceea ce vrea Washingtonul pentru a reveni în Acordul de la Paris, a dezvăluit Reuters marţi.

Sursă: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump mandat presedintie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024