Fotbalistul turc Bekir Irtegun, acuzat de legături cu mișcarea lui Fethullah Gulen, adversarul lui Erdogan, a fost eliberat
Fundaşul turc Bekir Irtegun (33 de ani, 10 selecţii în naţională), care a fost reţinut pentru presupuse legături cu mişcarea lui Fethullah Gulen, acuzat că a organizat lovitura de stat de anul trecut, a fost eliberat, a anunţat, sâmbătă, agenţia Anadolu, citând surse judiciare.
De Redactia Observator la 30.07.2017, 00:19Fundaşul turc Bekir Irtegun (33 de ani, 10 selecţii în naţională), care a fost reţinut pentru presupuse legături cu mişcarea lui Fethullah Gulen, acuzat că a organizat lovitura de stat de anul trecut, a fost eliberat, a anunţat, sâmbătă, agenţia Anadolu, citând surse judiciare.
Jucătorul ar fi fost eliberat după ce a fost interogat de procurori şi ar fi primit interdicţie de a părăsi Turcia.
Bekir Irtegun a fost reţinut, vineri, pentru presupuse legături cu mişcarea lui Fethullah Gulen, acuzat că a organizat lovitura de stat de anul trecut.
Jucătorul era acuzat că a utilizat aplicaţia criptată Bylock, care, conform autorităţilor turce, ar fi instrumentul de comunicare între presupuşii organizatori ai loviturii de stat.
- Nume grele ale jurnalismului din Turcia sunt aduse astăzi, în faţa justiţiei. 17 jurnalişti de opoziţie sunt...
- Acuzații DURE la adresa guvernului ERDOGAN: blochează anchetarea completă cu privire la tentativa de lovitură de...
- Uriașă manifestație la Istanbul: Turcii au comemorat un an de la tentativa eșuată de lovitură de stat
Paşaportul lui Irtegun a fost confiscat, deoarece acesta încerca să fugă din ţară, susţinea agenţia Anadolu.
Clubul Istanbul Başakşehir, unde jucătorul evolua din 2015, i-a reziliat contractul.
În noaptea de 15-16 iulie 2016, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.
Autorităţile turce îl acuză pe Fethullah Gulen de orchestrarea loviturii de stat. După tentativa de lovitură de stat, 10.000 de persoane - militari, poliţişti, academicieni, profesori universitari, medici, judecători, procurori, funcţionari publici, precum şi jurnalişti – sunt urmăriţi în justiţie, în timp ce aproximativ 50.000 au fost concediaţi.
Sursa: News.ro