Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Fragmente din craniul lui Beethoven, donate unei universități din Viena. Compozitorul ar fi cerut special ca trupul să îi fie studiat după moarte

Un om de afaceri american a donat unei universități din Viena fragmente care par să fi aparținut craniului celebrului Ludwig van Beethoven. Fragmentele vor fi studiate de specialiștii austrieci, anunță BBC.

De la 21.07.2023, 10:35
WhatsApp
Galerie (4)
Fragmente din craniul lui Beethoven, donate unei universități din Viena. Compozitorul ar fi cerut special ca trupul să îi fie studiat după moarte Profimedia Images

Omul de afaceri a declarat că a găsit fragmentele în anul 1990, într-o cutie mică pe care era inscripționat "Beethoven". Cutia se afla în interiorul unui seif de familie deținut de o bancă franceză. Se crede că un medic, o rudă îndepărtată a americanului, a primit fragmentele în 1863, după ce oasele lui Beethoven au fost exhumate pentru a fi studiate.

Fragmentele, deja studiate în SUA, au "o mare valoare"

În total, există 10 fragmente, inclusiv două bucăți mai mari, una din spatele capului și una din partea dreaptă a frunții. Un medic legist austriac a declarat că fragmentele, care au fost deja studiate în SUA, au "o mare valoare".

De asemenea, rectorul Universității de Medicină din Viena, Markus Mueller, a declarat că este extrem de important ca rămășițele să fie manipulate într-un mod responsabil. "Este vorba despre găsirea echilibrului corect între interesul public și respectul pentru o persoană decedată", a spus el.

Pe acelaşi subiect

Beethoven ar fi cerut ca trupul să-i fie studiat după moarte

Beethoven s-a născut la Bonn în decembrie 1770 și a murit pe 27 martie 1827. El a avut o sănătate precară o mare parte din viață și, conform unor informații, a cerut în mod explicit ca trupul să-i fie studiat după moarte.

La începutul acestui an, cercetătorii conduși de Universitatea Cambridge au analizat cinci șuvițe de păr pentru a secvenția genomul compozitorului și au dezvăluit că Beethoven avea o predispoziție genetică la boli de ficat. Specialiștii au mai stabilit că Beethoven a avut hepatita B cu câteva luni înainte de moartea sa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

craniu ludwig van beethoven universitate viena
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025