Doi frați români au fost împușcați în cap în Belgia, pe malul unei bălți. Victimele au fost executate
Doi frați români au fost găsiți împușcați în cap în Belgia, pe malul unei bălți de pescuit. Gabriel și Constantin, de 45 și 48 de ani, au fost executați, cred anchetatorii.
De Cristian Toteştean la 01.09.2019, 11:14- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Doi frați români au fost găsiți împușcați în cap în Belgia, pe malul unei bălți de pescuit. Gabriel și Constantin, de 45 și 48 de ani, au fost executați, cred anchetatorii.
Descoperirea macabră a fost făcută în noaptea de joi spre vineri la Forchies-la-Marche, o localitate aflată în apropiere de orașul Charleroi din Belgia.
Conform sudinfo.be, Gabriel și Constantin, doi frați români de 45 și 48 de ani, erau muncitori, care lucrau și locuiau în Bruxelles. Ziarul dh.be spune că dispariția a fost raportată miercuri seară, în jurul orei 20.00, de către fiica unuia dintre frați, care s-a dus la poliția din capitala belgiană.
Joi dimineață, un polițist din Trieux a găsit mașina unuia dintre români, un Opel Zafira, pe marginea unui drum. S-a gândit că ar putea avea legătură cu dispariția și și-a anunțat colegii.
O operațiune de căutare a fost declanșată în zonă. Noaptea, la aproximativ 1 kilometru de locul unde se afla mașina, polițiștii au găsit pe marginea unei bălți de pescuit cadavrele celor doi frați, într-o zonă izolată, spune postul RTL. Românii erau împușcați în cap.
”Nu aveau asupra lor acte de identitate, dar par să corespundă cu descrierea. Aproximativ 30 de persoane au venit de la Bruxelles și a trebuit să le dăm vestea tristă”, a spus Vincent Fiasse, procurorul din Charleroi.
Autorul sau autorii crimei sunt, deocamdată, necunoscuți. De asemenea, și motivul execuției este un mister.
”Evident, avem de-a face cu intenția de a ucide. Trebuie însă ca ancheta să stabilească dacă a fost un act spontan sau dacă a fost premeditat”, a mai declarat procurorul Vincent Fiasse.
Anchetatorii belgieni așteaptă acum rezultatele autopsiei, care a fost făcută vineri, transmite 7sur7.be. Potrivit rudelor, Constantin și Gabriel veneau des la pescuit în zona în care au fost găsiți morți. Cei doi muncitori nu aveau antecedente, spun polițiștii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și