Video Copilaşul de aproape 4 ani, căzut de la etajul 7, era în grija bunicii. Mama lui a murit în urmă cu doi ani
Se face anchetă după ce un copil de trei ani şi opt luni a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Giurgiu şi a murit. Băieţelul, împreună cu alţi trei fraţi, era crescut doar de bunică pentru că mama lui a decedat în urmă cu doi ani.
Tragicul accident a avut loc seara trecută. Copilul locuia cu ceilalți 3 frățiori și se aflau cu bunica, cea care i-a îngrijit în ultimii 2 ani, după ce mama lor și-a pierdut viața.
Într un moment în care a rămas nesupravegheat, Nicolas ar fi ajuns la geamul care era, cel mai probabil, deschis și a căzut de la etajul 7 al clădirii, de la o distanță de aproximativ 21 de metri, care pentru trupul firav al copilului de nici 4 anișori a fost fatală.
Copilul de aproape patru ani a murit în urma rănilor suferite
Autoritățile au fost alertate rapid. Apelul la 112 a fost dat de o femeie care trecea prin zonă și la fața locului au intervenit mai multe echipaje de urgență, care au încercat să resusciteze copilul minute bune, conform protocolului. Din păcate, în ciuda eforturilor, medicii nu au reușit să salveze viața micuțului, iar acesta a fost declarat decedat.
De îngrijiri medicale a avut nevoie și bunica lui, cea care îl avea în grijă. Femeia a suferit un atac de panică când a realizat ce s-a întâmplat.
Acum, ancheta este în desfășurare pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs această tragedie, însă familia, mai exact, nașa micuțului, cere sprijin pe rețelele de socializare pentru a acoperi costurile de înmormântare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰