Antena LIVE

Curs valutar

Frontiera italo-elvețiană din Alpi "se topește" din cauza schimbărilor climatice. "Schiem la soare, la căldură"

 Un refugiu a fost construit pe vârful unui munte din Italia. Consecinţele schimbărilor climatice au deplasat însă frontiera pe gheţarul din zonă şi două treimi din cabana amenajată la altitudinea de 3.480 de metri se află în prezent în Elveţia, scrie Agerpres.

De la 26.07.2022, 11:30
WhatsApp
Frontiera italo-elvețiană din Alpi "se topește" din cauza schimbărilor climatice. "Schiem la soare, la căldură" Shutterstock

Refugiul Guide del Cervino, care oferă cazare şi mâncare turiştilor sosiţi în acest perimetru din Munţii Alpi, unul dintre cele mai apreciate de pasionaţii sporturilor de iarnă, a făcut obiectul unor intense negocieri diplomatice timp de peste trei ani, până la găsirea unui compromis în toamna anului trecut, ale cărui detalii rămân însă secrete.

Poziţia strategică a cabanei a stârnit controverse: ea se află la joncţiunea Zermatt-Cervinia, una dintre cele mai mari staţiuni de schi din lume, aflată în centrul unui proiect faraonic de modernizare.

"Am împărţit-o jumătate-jumătate", a declarat pentru AFP directorul departamentului pentru controlul frontierei naţionale elveţiene, Alain Wicht, care a participat la negocierile în cadrul cărora fiecare parte a făcut concesii cu scopul de a găsi "o soluţie pentru ca ambele tabere să simtă că dacă nu au câştigat, măcar nu au pierdut".

Frontiera se topeşte

Pe gheţarii din Alpi, frontiera italo-elveţiană urmează linia de separare a apelor, a căror scurgere spre nord marchează teritoriul elveţian, iar cea spre sud, Italia.

Acea linie a fost modificată de topirea gheţarului Theodule, care, pierzând aproape un sfert din masa lui între 1973 şi 2010, a lăsat loc stâncilor, forţându-i pe cei doi vecini să îşi redeseneze frontiera pe o distanţă de câteva zeci de metri.

Potrivit lui Alai Wicht, deşi astfel de ajustări sunt frecvente, ele se rezolvă în general comparând măsurătorile realizate de echipe trimise de ambele ţări, fără o intervenţie politică.

"Trebuie să ştiţi că de cele mai multe ori este vorba despre terenuri cu valoare mică. Însă acesta este singurul loc în care, dintr-o dată, am descoperit că se afla o cabană", oferind astfel "o valoare economică" terenului care reprezenta obiectul disputei.

Colegii lui italieni au refuzat la rândul lor toate cererile de interviuri "din cauza situaţiei internaţionale complexe".

Misteriosul conţinut al acordului negociat la Florenţa în noiembrie 2021 nu va fi dezvăluit decât după aprobarea sa de autorităţile din ambele state. Pentru partea elveţiană, subiectul nu va putea fi prezentat în faţa Consiliului Federal decât în 2023, cel mai devreme.

Fostul şef al delegaţiei elveţiene, Jean-Philippe Amstein, a explicat că astfel de diferende se rezolvă printr-un schimb de teritorii ce au suprafeţe şi valori similare.

"Elveţia nu este interesată să obţină o bucată de gheţar, iar italienii nu reuşesc să compenseze pierderea de suprafaţă a Elveţiei", a rezumat el.

"Refugiul rămâne italian, pentru că a fost mereu italian"

Administratorul refugiului, Lucio Trucco, în vârstă de 51 de ani, a fost informat că acea cabană va rămâne pe sol italian. "Refugiul rămâne italian, pentru că a fost mereu italian. Meniul este italian, vinul este italian, taxele sunt italiene", a declarat el.

Anii de negocieri au întârziat însă renovarea cabanei, iar niciunul dintre satele situate în ambele părţi ale frontierei nu a putut să emită autorizaţii de construcţie.

Lucrările nu vor fi terminate înainte de deschiderea unui nou teleferic, ce va permite accesul la Petit Cervin (Klein Matterhorn), unul dintre cele mai înalte domenii schiabile din Europa (3.883 de metri), dinspre Italia la sfârşitul anului 2023, asigurând o traversare a Alpilor "cu picioarele uscate" în urma unei investiţii estimate la 45,8 milioane de euro.

Zona nu este accesibilă decât dinspre Zermatt, pe care schiul de vară, realizat pe 21 de kilometri de piste amenajate pe acel gheţar, a ajutat-o să devină una dintre staţiunile cele mai prospere din Elveţia. În contextul în care anumite staţiuni montane se pregătesc să pună capăt practicării schiului alpin din cauza schimbărilor climatice, regiunea Zermatt-Cervinia menţine în viaţă aceste activităţi, chiar dacă ele contribuie la topirea gheţarului.

"Tocmai de aceea trebuie să valorificăm zona de aici, pentru că ea va fi cu siguranţă ultima care va 'muri'", a declarat Lucio Trucco. "Schiem la soare, la căldură, fără să ne fie frig la picioare şi, totuşi, pe o zăpadă care este încă bună", a adăugat el.

Deocamdată, pe hărţile elveţiene, frontiera din jurul acestui refugiu montan rămâne marcată prin puncte de suspensie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

italia elvetia alpi schimbari climatice
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025