FSB a deschis dosar penal unui român. Un jurnalist e anchetat de serviciile secrete pentru trecere ilegală a frontierei, în Kursk
FSB a deschis dosare penale pe numele a trei jurnalişti străini care sunt acuzaţi de trecere ilegală a frontierei, în regiunea Kursk. Dintre cei trei jurnalişti, unul este român.
De Redactia Observator la 27.09.2024, 17:15Război în Ucraina. Doi dintre jurnalişti sunt din Australia, adică echipa televiziunii ABC, iar al treilea este corespondentul HotNews, Mircea Barbu. De la începutul incursiunii ucrainene în Kursk, nu mai puţin de 12 jurnalişti au fost ameninţaţi de ruşi că vor avea probleme dacă vor intra în Rusia alături de trupele Kievului. Printre aceştia se numără jurnalişti CNN, Deutsche Welle sau Rai.
Ruşii i-au numit "mercenari informaţionali"
Aceşti jurnalişti au relatat în special din oraşul rus Sudja, situat la aproximativ zece kilometri de graniţa cu Ucraina şi pe care Kievul pretinde că l-a cucerit complet. Jurnaliştii vizaţi de aceste investigaţii nu se află în Rusia, dar riscă până la cinci ani de închisoare, conform Codului Penal rus.
"Dosarale penale nu mai sunt la fel de eficiente ca rachetele Iskander sau bombele cu planare FAB-500. "Jurnaliştii" Reuters, morți în RPD (n.r. Republica Populară Donețk), au aflat deja de săptămâna trecută că pedeapsa e inevitabilă. Aceștia nu sunt de fapt jurnaliști. Aceștia sunt mercenari informaționali", scria canalul militar rus Dva Majors, urmărit de peste 1,1 milioane de oameni, pe 28 august.