FSB susține că a ucis patru "sabotori" ucraineni în timp ce încercau să intre în Rusia
Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) a anunţat, luni, neutralizarea la frontiera Rusiei cu Ucraina a patru ucraineni acuzaţi că încercau să comită acte de sabotaj pe teritoriul rus, în contextul atacului cu dronă care a vizat o bază militară.
De Redactia Observator la 26.12.2022, 22:12Schimburile de focuri soldate cu moartea celor patru agenţi ucraineni au avut loc în zona de frontieră, în regiunea rusă Briansk.
"În urma confruntărilor armate din 25 decembrie, patru sabotori au fost eliminaţi în timp ce încercau să pătrundă din Ucraina pe teritoriul regiunii ruse Briansk", a comunicat luni Serviciul Federal de Securitate (FSB), citat de cotidianul Le Monde.
Anunţul FSB intervine în contextul tentativei de atac cu dronă asupra Bazei aeriene ruse Engels, situată la aproximativ 600 de kilometri de frontiera Ucrainei. Armata rusă a anunţat doborârea unei drone ucrainene dirijată de la sol de un grup ucrainean infiltrat pe teritoriul Rusiei. Trei militari ruşi au fost ucişi în urma căderii dronei, potrivit BBC News.