Antena LIVE

Curs valutar

Furia Franței continuă: Parisul anulează un summit cu Londra. ”Ne-am simțit păcăliți și ținuți în întuneric. Poate nu suntem chiar aşa de prieteni până la urmă”

Ministrul francez al Apărării a anulat discuțiile cu omologul său din Marea Britanie, un protest la acordul de securitate încheiat între Marea Britanie, SUA și Australia, relatează BBC.

De la 20.09.2021, 10:02
WhatsApp
Emmanuel Macron Profimedia

Parisul s-a supărat după ce Australia a semnat pactul AUKUS pentru construirea de submarine cu propulsie nucleară, aruncând în aer un contract major cu Franța. Dincolo de asta, francezii se simt trădați de proprii aliați pentru că au fost ținuți în întuneric până în ultima clipă în legătură că noua alianță AUKUS. Canberra nu i-a anunțat în mod oficial că renunță la contractul pentru furnizarea de submarine convenționale și nici Londra sau Washingtonul nu i-au avertizat în acest sens. Practic, Emmanuel Macron a aflat despre înțelegerea dintre cei trei aliați ai Franței cu puțin timp înainte de conferința de presă în care pactul a fost anunțat în mod public. 

Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că Franța nu are de ce să-și facă griji în legătură cu acest acord. Cu toate acestea, întâlnirea dintre Florence Parly și secretarul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, care urma să aibă loc la Londra în această săptămână a fost anulată. Lordul Ricketts, fost ambasador britanic în Franța, care urma să conducă cele două zile de discuții, a confirmat că întâlnirea a fost „amânată la o dată ulterioară”. Acordul Aukus anunțat săptămâna trecută și considerat o alianță de contracarare a influenței Chinei în Marea Chinei de Sud va aduce Australiei submarine nucleare construite de americani. 

Ambasadorul Franței în Australia: ”Poate nu suntem chiar aşa de prieteni până la urmă”

Jean-Pierre Thebault, ambasadorul Franței la Canberra, fost chemat înapoi la Paris după decizia guvernului Morrison de a renunța la contractul de 90 de miliarde de dolari cu Franța. Duminică, Scott Morrison a declarat că guvernul său l-a informat pe președintele Franței, Emmanuel Macron, de ruperea contractului „în jurul orei 8.30” în seara dinaintea anunțării înțelegerii. Dar detaliile au fost deja transmise presei, iar francezii au spus că s-au simțit „trădați” de decizie, scrie The Guardian. 

"Descoperim prin intermediul presei că cea mai importantă persoană din acest guvern australian ne-a ținut în întuneric în mod intenționat până în ultimul moment. Aceasta nu este o atitudine australiană față de Franța. Și poate că nu suntem prieteni", a declarat Thebault luni pentru radioul ABC.  ”Acesta a fost un complot la care au lucrat timp de 18 luni. În timp ce ne-am angajat să îndeplinim la maximum acest program (al submarinelor) în care Franța și-a pus la bătaie cele mai bine păstrate secrete militare ... a existat un alt proiect pe care l-am descoperit datorită presei, cu o oră înainte de anunț. Deci, vă puteți imagina furia - ne-am simțit păcăliți ”. Morrison a spus că le-a comunicat francezilor „probleme” în legătură contractul privind livrarea de submarine „cu multe luni în urmă”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

aukus australia contract franta londra marea britanie sua summit
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025