Momentul în care furtuna mortală loveşte în Halkidiki. "Nu am mai văzut aşa ceva!" (Video)
Momentul în care furtuna mortală a lovit Halkidiki, în nordul Greciei, miercuri seara, a fost filmat. Cel puțin șase oameni, între care şi doi români, şi-au pierdut viaţa în urma fenomenelor extreme fără precedent.
De Veronica Micu la 11.07.2019, 10:44Momentul în care furtuna mortală a lovit Halkidiki, în nordul Greciei, miercuri seara, a fost filmat. Cel puțin șase oameni, între care şi doi români, şi-au pierdut viaţa în urma fenomenelor extreme fără precedent.
Şase turişti din România, Cehia şi Rusia au murit după ce rafale puternice de vânt, ploi torenţiale şi grindina au lovit cu putere peninsula Halkidiki.
Cei doi români au murit după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia a fost prăbuşit de vânt. Este vorba despre o femeie de 54 de ani şi un băieţel de 8 ani. Imaginile de la locul tragediei sunt teribile.
În urma dezastrului provocat de furtună, alte peste o sută de persoane au ajuns la spital, unii cu fracturi grave. "În 25 de ani de carieră, nu am mai văzut aşa ceva", a declarat Athansios Kaltsas, directorul spitalului Nea Moudania, acolo unde au ajuns mare parte dintre răniţi.
- Români în vacanţă, striviţi de un acoperiş prăbuşit de vânt în Halkidiki. Un martor povesteşte scene de...
- Primele imagini din locul unde au murit doi români, în Halkidiki. O femeie şi un băieţel, ucişi de o furtună...
- Stare de urgenţă în Halkidiki, Grecia, după furtuna extremă care a ucis doi români (Video)
- Români morţi în Grecia, ucişi de o furtună fără precedent. O femeie şi un băieţel au fost striviţi de...
Momentul în care vântul puternic loveşte cu putere în Halkidiki a fost filmat.
Din cauza numărului mare de răniţi, autorităţile au declarat stare de urgenţă în Halkidiki.
Alertă cod roşu de călătorie în Grecia
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național elen de Meteorologie a trimis o atenționare de cod roșu de vreme nefavorabilă pentru zona Salonic.
Alerta de furtuni puternice și ploi torențiale este valabilă astăzi.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879 și +30 210 6744544, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (disponibilă gratuit în "App Store" și "Google Play"), care oferă informații și sfaturi de călătorie.