Furtuna Eowyn face ravagii în Marea Britanie. O tornadă a măturat, în doar câteva minute, comitatul Cornwall: "Totul s-a întunecat brusc"
Urgia pune stăpânire pe Marea Britanie. Cinci milioane de britanici se află sub avertizare de cod roşu de vreme rea şi sunt sfătuiţi să rămână în case. O furtună extrem de puternică va aduce vânt care va sufla chiar şi cu 160 de kilometri pe oră. Mai multe regiuni din sud vestul Regatului au fost deja măturate de o tornadă.
De Redactia Observator la 24.01.2025, 10:19Cinci milioane de britanici se află deja sub cod roşu de vreme extremă din cauza furtunii Eowyn. Vântul va sufla cu forţa unui uragan şi ar putea atinge la rafală chiar şi 160 de kilometri pe oră.
O tornadă a măturat comitatul Cornwall
Vremea rea şi-a arătat deja colţii în sud-vestul Regatului. O tornadă a măturat, în câteva minute, comitatul Cornwall. "Totul s-a întunecat brusc şi am început să aud zgomote. M-am ridicat să mă uit pe fereastră. Lucrurile se izbeau de geam", povesteşte un localnic, potrivit HitsCornwall.
Imaginile surprinse de oameni, imediat după vijelie, arată zeci de maşini distruse, dar şi ţigle din acoperişurile caselor, împrăştiate.
"Aceasta este o masă care s-a crăpat. Am găsit-o lângă aripa din faţă a maşinii mele, pe aleea noastră. Asta vă dă o idee despre cât de puternic a fost vântul. A trebuit să o ridic şi să o aşez de cealaltă parte a gardului şi a aleii. Are o sticlă foarte groasă, care s-a spart în mii de bucăţi. S-a împrăştiat chiar şi în grădinile vecine. Uscătorul de rufe s-a rupt efectiv", explică un alt locuitor.
Oficialii le-au recomandat britanicilor să nu iasă din case.
Alertă MAE pentru românii care se află sau intenţionează să călătorească în Marea Britanie
În Irlanda, încă de la primele ore ale dimineţii, şcolile şi aeroporturile au fost închise, ca măsură de precauţie. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a emis un avertisment de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regat.