Autopsia lui George Floyd arată că acesta a fost testat pozitiv pentru coronavirus
Un document de 20 de pagini întocmit de medicii legişti din districtul Hennepin arată că George Floyd a fost testat pozitiv pentru coronavirus.
De Redactia Observator la 04.06.2020, 10:31- Raportul autopsiei arată că Floyd a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-s pe 3 aprilie
- O altă autopsie independentă a concluzionat că Floyd nu avea nicio condiție preexistentă
George Floyd, a cărui moarte provocată în arestul poliţiei săptămâna trecută a dat naştere unei avalanşe de proteste faţă de modul în care sunt trataţi oamenii de culoare de către poliţie, a fost testat pozitiv pentru coronavirus cu câteva săptămâni înainte de moartea sa.
Raportul autopsiei arată că Floyd a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-s pe 3 aprilie.
Pentru că ARN-ul virusului poate să rămână în corpul cuiva mai multe săptămâni după ce boala dispare, autopsia susţine că un al doilea test pozitiv după moartea sa înseamnă că Floyd, 46 de ani, era asimptomatic de la o infecţie precedentă atunci când a murit pe 25 mai.
Citește și:Centrul pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor din SUA spune că un test ARN pozitiv nu înseamnă neapărat că persoana este contagioasă.
Raportul a mai arătat că moartea lui Floyd a fost omucidere în timpul arestării sale. Cauza morţii a fost trecută drept stop cardiopulmonar, dar şi cu alte "condiţii” semnificative, precum hipertensiune, intoxicare cu fentanyl sau folosirea recentă de metamfetamine.
O altă autopsie independentă a concluzionat că Floyd nu avea nicio condiție preexistentă care a contribuit la moartea ei, iar moartea a fost cauzată de axfisiere.