Antena LIVE

Curs valutar

Noi reguli impuse românilor care călătoresc în afara țării

Germania a trecut pe lista neagră sapte judete din România în timp ce, în Italia, obligatia de izolare rămâne în vigoare până luna viitoare.

De la 10.08.2020, 00:09
WhatsApp
Vezi și:

Diana Speretoiu: Șapte județe din România au fost incluse pe lista zonelor de risc, în Germania. Mai exact, este vorba de: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş - tocmai din cauza numărului tot mai mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus în aceste zone. Astfel că, toți cei care și-au planificat călătorii în Germania și au domiciliul în aceste județe trebuie să prezinte un test negativ pentru Covid 19 când ajung pe teritoriul german ori vor fi testați gratuit acolo, la cel mult 72 de ore de la sosire.

Şi Italia a extins restricţiile pentru noi până pe 7 septembrie: toți turiștii români care ajung în peninsulă până la această dată vor fi  izolați timp 14 zile și vor declara la vamă adresa unde vor locui pentru a putea fi verificați de autoritățile sanitare din Italia. 

Citește și:
Italia prelungește carantina pentru persoanele care vin din România şi Bulgaria
Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

germania italia coronavirus covid-19 restrictii calatorie
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025