Germania impune restricţii dure pentru persoanele nevaccinate
Germania a decis să înăsprească restricțiile pentru cei nevaccinați împotriva COVID-19.
De Redactia Observator la 02.12.2021, 16:25- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Oamenii fără vaccin nu vor putea accesa magazinele neesențiale, restaurantele, locurile de cultură sau de agrement, a anunțat joi cancelarul în exercițiu Angela Merkel, potrivit Euronews.
Noile măsuri extrem de dure au fost luate după o întâlnire între Merkel, succesorul ei Olaf Scholz, și liderii celor 16 regiuni ale țării. Aceştia au confirmat, de asemenea, că un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie, pe care Scholz îl susține, va fi înaintat Parlamentului pentru a intra în vigoare în luna februarie sau martie.
Vaccinare obligatorie în Germania, cerută de viitorul cancelar Olaf Scholz
Viitorul cancelar Olaf Scholz este de acord cu introducerea vaccinării obligatorii în Germania. A susținut ideea în cursul unei reuniuni la care au participat Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei
Bild scrie că Olaf Scholz, actual ministru de Finanţe, s-a adresat liderilor landurilor federale afirmând că în calitate de deputat va vota ''în favoarea'' unei astfel de propuneri. Măsura este propusă și susținută de liderii statelor federale germane. În plus, Scholz a prezentat un ''catalog de măsuri'' care include regula ''2G'' (accesul permis doar celor vaccinați și vindecați) în magazine cu excluderea exclusivă a supermarketurilor, închiderea discotecilor în zonele cu incidență mare și o limită de prezență a spectatorilor la evenimentele majore.