Germania interzice difuzarea Russia Today în germană. Serghei Lavrov critică "discriminarea" şi anunţă represalii
Germania interzice difuzarea în țară a RT DE (Russia Today în limba germană, n.red.), post lansat în 16 decembrie și a cărei transmitere prin satelit fusese deja suspendată.
De Redactia Observator la 02.02.2022, 16:19Difuzarea programului de televiziune RT DE, care poate fi încă urmărit pe site și pe o aplicație mobilă, a fost "interzisă" pentru că "nu a fost nici solicitată, nici acordată autorizația necesară conform legii mass-media", se arată într-un comunicat al autorității germane în domeniu citat de The News 24. Reprezentanţii postului au anunţat că vor contesta decizia.
YouTube suspendase deja contul de limbă germană Russia Today în ziua în care a fost lansat în decembrie și, câteva zile mai târziu, transmisia prin satelit a canalului fusese suspendată la cererea autorităților germane.
Postul Russia Today are sediul la Moscova şi dispune de o licenţă sârbă pentru transmisia prin cablu şi prin satelit, licenţă care, potrivit RT, îi permite să fie difuzat în Germania conform legislaţiei europene.
Berlinul consideră însă că licenţa sârbă este insuficientă întrucât RT DE ''este în limba germană şi se adresează pieţei germane''.
- Președintele Rusiei a ordonat presei să șteargă toate investigațiile realizate de echipa lui Alexei Navalnîi....
- Presa rusă a dezvăluit cine se află pe lista țărilor neprietenoase cu Rusia. Vladimir Putin amenință cu...
- Putin, dispus să aibă o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, pentru "normalizarea relaţiilor": "Să vină la...
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov nu a exclus represalii după suspendarea difuzării postului în decembrie. "Încă de la început, autorităţile germane au făcut tot posibilul pentru a da o imagine proastă postului în societatea germană. Până recent, nu doream să urmăm aceeaşi cale, reducând la tăcere presa, dar nu exclud să reacţionăm", a spus Lavrov.
Russia Today, considerat un instrument de propagandă al Kremlinului în străinătate, începuse să emită în limba germană la data de 16 decembrie.