Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Președintele Rusiei a ordonat presei să șteargă toate investigațiile realizate de echipa lui Alexei Navalnîi. Ce l-a supărat pe Putin

Autoritățile din Rusia au cerut luni reprezentanţilor celor mai importante canale mass-media din ţară să şteargă toate anchetele realizate de echipa disidentului Alexei Navalnîi, altfel vor fi blocate, informează The Moscow Times. Potrivit sursei citate, ordinul vine la doar câteva ore după ce a apărut un nou material despre palatul de 1 miliard de dolari care i-ar aparţine lui Vladimir Putin. Moscova a clasificat organizaţia disidentului drept "teroristă".

de Redactia Observator

la 01.02.2022 , 16:25

Președintele Rusiei a ordonat presei să șteargă toate investigațiile realizate de echipa lui Alexei Navalnîi. Ce l-a supărat pe Putin - Profimedia

Canalul de televiziune independent Dozhd a anunțat că a primit ordine să înlăture 6 articole. Postul de radio Ekho Moskvy a relatat că i-a fost ordonat să șteargă 34 de materiale, site-ul Meduza 17, Znak 13 și publicația Svobodnyie Novosti 9.

Mai multor canale locale le-a fost de asemenea ordonat să șteargă investigațiile lui Navalnîi de pe site-urile lor, scriu jurnaliştii de la Moscow Times. Articolele incriminate de autorități includ o anchetă din 2017 care-l viza pe premierul de atunci, Dmitri Medvedev, și îl implica în tranzacții imobiliare ilegale, documentare despre proprietățile de lux deținute de apropiați ai lui Putin, lideri regionali și oficiali din industria apărării, dar și cea mai cunoscută investigație pe plan internațional realizată de echipa lui Alexei Navalnîi, cea legată de palatul construit pentru președintele Vladimir Putin la malul Mării Negre.

Această anchetă despre proprietatea de 18.000 de metri pătrați, aflată într-un complex de 7.000 de hectare dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii, a declanșat ample proteste în Rusia, mai scrie sursa citată.

Articolul continuă după reclamă

Roskomnadzor, organul de supraveghere a presei din Rusia, a sesizat şi Procuratura Generală, acuzând publicațiile că distribuie materiale aparținând unei "organizații extremiste".

Rusia a scos oficial în afara legii rețelele politice și de activiști ale lui Navalnîi, pe care le-a catalogat ca fiind "extremiste" în iunie 2021, interzicând activitățile acestora în țară și punând membrii și donatorii financiari în pericol de închisoare. Câțiva aliați cheie ai lui Navalnîi au fugit de atunci din Rusia, în timp ce cel puțin cinci foști coordonatori regionali au fost arestați sub acuzația de organizare a unui grup "extremist".

Moscow Times informează că a respectat ordinul lui Roskomnadzor de a șterge un articol despre ancheta lui Navalny privind presupusul palat de 1,3 miliarde de dolari al lui Putin, numit cel mai popular videoclip rusesc YouTube în 2021.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Președintele Rusiei a ordonat presei să șteargă toate investigațiile realizate de echipa lui Alexei Navalnîi. Ce l-a supărat pe Putin