Antena LIVE

Curs valutar

Mai multe țări din Uniunea Europeană și-au redeschis granițele pentru turiștii străini

Europenii îşi iau viaţa înapoi. Şi sărbătoresc pe măsură: în Cehia a fost organizată o cină imensă, croaţii au pus la dispoziţia turiştilor din statele vecine un tren special, iar regele Felipe al Spaniei a participat personal la redeschiderea graniţei cu Portugalia. De azi, vom putea călători în majoritatea statelor europene şi putem primi şi oaspeţi din 14 state din afara Uniunii Europene, declarate sigure. Momentul a fost marcat ca o adevărată sărbătoare.

De la 01.07.2020, 22:27
WhatsApp
Vezi și:

Portughezii şi spaniolii se pot vizita din nou. Graniţa dintre cele două ţări vecine s-a redeschis din nou printr-o ceremonie simbolică la care au participat regele Felipe al VI-lea, preşedintele Portugaliei şi cei doi premieri. 

Ambele state au nevoie de turişti ca de aer pentru a-şi salva economiile. Portugalia se consideră drept una dintre cele mai sigure destinaţii de vacanţă vara aceasta. Spre deosebire de restul Europei, a fost mai puţin afectată de coronavirus. Guvernul promovează 100.000 de destinaţii unde turiştii pot veni cu încredere. 

Spania este printre cele mai lovite ţări de epidemia de coronavirus, aşa că, pentru a-i ispiti pe turişti, şi-a mobilizat vedetele. Rafael Nadal şi Fernando Alonso spun că e sigur să vizitezi statul iberic vara aceasta. Spania este deschisă şi pentru turiştii din România, numai că la revenirea acasă, trebuie să stăm în izolare două săptămâni. 

Rafael Nadal, jucător de tenis: Suntem pregătiţi să îi reprimim în ţară pe cei 84 de milioane de oameni care ne-au vizitat anul trecut. 

Fernando Alonso, pilot Formula 1: 84 de milioane. Şi ştiţi pentru ce au venit? Pentru că Spania este una dintre ţările cele mai sigure din lume.

În Cehia, ridicarea restricţiilor şi redeschiderea graniţelor a fost celebrată cu o cină uriaşă. O masă de 500 de metri a fost aşezată pe celebrul pod Carol din Praga. 

Mii de oameni au luat loc la masă. Turişti şi localnici s-au înscris online pentru a lua parte la petrecere. 

Ondrej Kobza, organizatorul evenimentului: Am vrut să spun adio acestei perioade dificile care sper să nu se mai întoarcă. 

Cehii care nu au mai avut loc la cina festivă au trecut graniţa în Croaţia. Un tren special cu 500 de călători a sosit în această dimineaţă pe coasta Adriaticii. 

Garnitura va circula toată vara şi va trece prin Slovacia, Slovenia şi Cehia pentru a aduna turişti. 30.000 de mii de bilete au fost deja vândute. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

uniunea europeana spania cehia turisti coronavirus granita infectari
Întrebarea zilei
Învăţaţi reţete noi în perioadele de post ca să mai diversificaţi meniul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Clădirea mamut din București care se transformă. A fost abandonată și furată...
Fanatik.ro
Publicat 03.04.2025
Meteorologii ACCUWEATHER au modificat prognoza: Orașele din România în care...
Gandul
Publicat 27.03.2025
Cum se poate schimba clasamentul din sondajele pentru alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 03.04.2025
Cine este Andy Van de Gucht, cuțitul de aur al lui Chef Richard Abou Zaki de la...
A1
Publicat 03.04.2025
Horoscopul zilei de 10 aprilie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 09.04.2025
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
spynews.ro
Publicat 30.03.2025
Ariana Grande lansează 'Eternal Sunshine Deluxe: Brighter Days Ahead', cu șase...
Kudika
Publicat 03.04.2025
Andy Murray, mesaj amuzant pentru Lionel Messi: „L-am întrebat dacă poate...
GSP
Publicat 30.03.2025
Ai un IQ fantastic dacă răspunzi corect în 7 secunde. Unde este pasărea?
Click.ro
Publicat 03.04.2025
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de...
Useit
Publicat 09.04.2025
O afacere Hi-Q! Pilotul Mihai Sturzu deschide prima tabără de aviație pentru...
Money.ro
Publicat 26.03.2025
Ce nume se vehiculează să preia rolul lui Călin Georgescu. ANALIZĂ
libertatea.ro
Publicat 10.03.2025
Sean „Diddy” Combs a fost citat într-un nou proces. Un fotograf a susținut...
ZU
Publicat 30.03.2025
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 09.04.2025
Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin...
Deparinti
Publicat 30.03.2025
Jaqueline Bracamontes a leșinat în urma unei diete stricte. Ce s-a întâmplat...
Happy
Publicat 26.03.2025
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim...
BZI
Publicat 13.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Uleiul de rapiță: proprietăți, beneficii și riscuri
Medicool
Publicat 03.04.2025