Autorităţile din Grecia sunt în alertă din cauza unui nou incendiu de pădure de amploare, necontrolat
Flăcările au izbucnit pe insula Evia, la aproximativ 70 de kilometri de Atena. Cu toate eforturile pompierilor, sprijiniţi de soldaţi şi de elicoptere, focul s-a extins rapid din cauza vântului puternic.
De Redactia Observator la 13.08.2018, 11:13Flăcările au izbucnit pe insula Evia, la aproximativ 70 de kilometri de Atena. Cu toate eforturile pompierilor, sprijiniţi de soldaţi şi de elicoptere, focul s-a extins rapid din cauza vântului puternic.
Ca măsură de precauţie au fost evacuate două sate, o tabără de vacanţă şi o mănăstire. Nu s-au înregistrat victime sau răniţi dar două ferme sunt distruse, potrivit presei greceşti.
Luna trecută, 94 de oameni au murit într-un incendiu de vegetaţie, aproape de Atena. În urma dezastrului au fost demişi ministrul apărării civile şi comandanţii poliţiei şi pompierilor.