Greșelile de evitat la nuntă. Ce paşi trebuie să urmezi pentru un eveniment de neuitat
În mai puţin de două luni, începe sezonul nunţilor. Viitoarele mirese freamătă de nerăbdare, însă trebuie să ştie că regulile s-au schimbat.
De Redactia Observator la 05.03.2019, 17:30- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În mai puţin de două luni, începe sezonul nunţilor. Viitoarele mirese freamătă de nerăbdare, însă trebuie să ştie că regulile s-au schimbat. Organizatorii de nunţi spun că buchetele de flori uriaşe, rochiile mult prea minimaliste şi aranjamentele florale asimetrice sunt elemente care pot umbri frumuseţea evenimentului.
După ce Meghan Markle a purtat o rochie cât se poate de simplă la nunta cu Prinţul Harry, designerii au creat ţinute de mirese în acelaşi stil. Însă, organizatorii de nunţi recomandă ca viitoarele mirese să poarte rochii care se potrivesc siluetei lor, în care se simt bine şi care au incorporate detalii discrete. De evitat sunt şi rochiile accesorizate peste măsură şi cu aplicaţii în exces.
Jessica Mulroney, stilistul lui Meghan Markle: Mereu le spun mireselor, concentraţi-vă pe aspectele care vă plac.
Din dorinţa ca buchetul miresei să fie spectaculos, femeile tind să aleagă cât mai multe flori. Însă, un buchet uriaş ar putea fi greu de manevrat şi ar oferi efectul opus. Pe aceeaşi listă a greşelilor, sunt şi aranjamentele asimetrice de la mese sau literele luminate în culori neon. Experţii sunt de părere că decoraţiunile clasice nu se vor demoda niciodată, iar când fac astfel de alegeri miresele ar trebui să ţină cont de zona, anotimpul şi localul în care se desfăşoară nunta.
De evitat sunt şi ţinutele identice pentru domnişoarele de onoare. Organizatorii de nunţi recomandă ca rochiile să aibă stiluri diferite, dar să fie în aceeaşi paletă de culori complementare. La modă este coraiul, desemnat culoarea anului de către Institutul Panetone.