Grevă în sectorul feroviar din UK, timp de cinci luni. Programul trenurilor va fi redus în fiecare duminică, în semn de protest
Şefii de tren din Regatul Unit au început o grevă ce s-ar putea întinde pe parcursul a 5 luni. Greviştii au anunţat că vor protesta în fiecare duminică până pe 25 mai, iar acest lucru riscă să afecteze grav economia britanică.
De Redactia Observator la 13.01.2025, 08:53Economiştii trag un semnal de alarmă, avertizând că autorităţile trebuie să ajungă la un acord cu sindicaliştii, altfel pierderile vor fi uriaşe.
Membrii Sindicatului Feroviar, Maritim și Transporturilor (RMT) au declanșat protestul în urma disputelor cu privire la munca în ziua de odihnă. Duminică, 12 ianuarie, șefii de trenuri ai companiei Avanti West Coast au început protestul, potrivit Sky News. Ei au perturbat programul cunoscut privind circulația trenurilor și au anunțat că vor organiza astfel de proteste în fiecare duminică până pe 25 mai.
Protestele afectează în special gările aglomerate Londra Euston, Liverpool și Edinburgh. Economiștii avertizează că Regatul Unit riscă pierderi economice mari dacă autoritățile nu se înțeleg cu sindicaliștii.
Compania feroviară le-a cerut călătorilor să-și planifice din timp călătoriile și să verifice dacă legăturile nu sunt afectate de protestele de duminică.