Guvernatorul Beirutului spune că orașul este devastat: „Am pierdut legătura cu pompierii”
Guvernatorul Beirutului, Marwan Abboud, a afirmat la scurt timp după explozia care a zguduit capitala că ”distrugerile sunt fără precedent” și că a pierdut contactul cu o parte dintre pompierii trimiși inițial să stingă incendiul.
De Ana Maria Ghiarasim la 04.08.2020, 21:20- Două explozii puternice au zguduit marţi capitala libaneză Beirut și au spulberat geamurile mai multor clădiri din oraş, provocând numeroase decese.
- Guvernatorul Beirutului spune că orașul a fost ”devastat”.
Potrivit Lebanon News, Marwan Abboud a declarat cu lacrimi în ochi, la un post de televiziune, că ceea ce s-a petrecut este fără precedent și că orașul este devastat.
Două explozii puternice au zguduit marţi capitala libaneză Beirut și au spulberat geamurile mai multor clădiri din oraş, provocând numeroase decese.
Explozia care a distrus cartierul portului din Beirut (Liban) a omorât cel puţin 10 persoane şi a afectat mare parte din Capitală.
Clipurile video postate pe Twitter arată un mare nor în formă de ciupercă și pagube însemnate în jur.