Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Explozie masivă în Beirut, înaintea unui verdict împotriva Hezbollah. Zeci de morți și mii de răniți (Live text și video)

O explozie uriașă a avut loc în capitala Libanului, Beirut, înainte de verdictul din procesul privind uciderea fostului premier Rafik Hariri din 2005. 

de Cornel Preda

la 05.08.2020 , 10:38

  • Mii de oameni au fost răniți, iar ministrul Sănătății a cerut spitalelor să fie pregătite.
  • Un incendiu puternic a izbucnit inițial, fiind urmat de o deflagrație a cărei undă de șoc a cutremurat întregul oraș.

Update 10.30 - Peste 100 de morţi şi 4.000 de răniţi, cel mai recent bilanț

Un oficial al Crucii Roșii a anunțat că numărul victimelor exploziilor de marți seară în portul din Beirut a crescut peste noapte, ajungând la cel puțin 100 de decese și peste 4.000 de răniți.

Totodată, guvernatorul Marwan Abboud a declarat pentru un post de radio local că peste 100 de persoane rămân dispărute, inclusiv mai mulți pompieri.

Articolul continuă după reclamă

Cu lacrimi în ochi, guvernatorul orașului anunțase încă de aseară că a pierdut legătura cu pompierii trimiși în port la stingerea incendiului izbucnit inițial.

"Beirut nu a trecut niciodată prin ceea ce a trecut ieri", a spus Abboud, potrivit The Guardian.

Update 10.00 - 2.750 tone de nitrat de amoniu, la originea exploziei devastatoare din Beirut

Premierul libanez Hassan Diab a afirmat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu, un compus extrem de exploziv, erau stocate de cel puțin șase ani în depozitul din portul Beirut, fără să se fi respectat vreo normă de siguranță.

"Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie. Este inacceptabil şi nu putem să păstrăm tăcerea în această problemă", a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă, potrivit CNN.

Update 7:05 - Donald Trump crede că explozia din Beirut a fost "un atac"

Preşedintele Trump a declarat că explozia din Beirut a fost probabil un „atac”, citând oficialii militari americani care „par să creadă” că explozia nu a fost întâmplătoare, în ciuda informaţiilor oficiale transmise de autorităţile libaneze.

Deşi cauza exactă a exploziei nu a fost determinată şi niciun oficial libanez nu a etichetat incidentul ca fiind un atac, Trump a declarat într-o conferinţă de presă că Pentagonul consideră că a fost implicată o bombă în explozie.

„M-am întâlnit cu unii dintre marii noştri generali ... par să creadă că a fost un atac, a fost un fel de bombă”, a declarat preşedintele american.

Update 00:20 - Peste 70 de morți și 3700 de răniți

Bilanţul provizoriu al exploziilor din Liban a crescut la 73 de morţi şi 3700 de răniţi, au anunţat oficial ai Ministerului Sănătăţii.

Bilanţul este provizoriu, iar spitalele sunt deja saturate din cauza numărului mare de răniţi.

Update 23:59 - Mesajul lui Klaus Iohannis pentru Liban

Președintele Klaus Iohannis și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au transmis condoleanțe familiilor victimelor exploziei din Beirut, Liban.

„Sincere condoleanţe familiilor victimelor exploziilor îngrozitoare din Beirut. Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile”, a scris şeful statului, marţi seara, pe Twitter.

Citește și:

Update 23:40 - Explozia din Beirut, cauzată de „materiale explozive confiscate”

Șeful Securității Generale spune că explozia din Beirut a fost cauzată de un incendiu într-un depozit cu materiale explozive, în portul Beirut. El spune că materialele au fost confiscate de pe o navă cu luni în urmă și depozitate acolo.

Update 23:15 - Liderii mondiali își oferă suportul pentru Liban

Primul ministru al Libanului a cerut suport internațional după explozia din Beirut. „Fac un apel urgent către țările prietene să fie alături de Liban și să ajute să ne vindecăm rănile adânci. Este un dezastru național major”, a spus Hassan Diab.

Au existat numeroase reacții la nivel internațional, mai multe țări oferindu-și deja sprijinul pentru Liban.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson a catalogat scenele din Liban ca fiind „șocante” și a spus că Marea Britanie „este pregătită să ofere sprijin în orice mod posibil”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a scris pe Twitter în franceză și arabă că Franța a trimis deja ajutoare și că țara sa „este alături de Liban”.

Miniștrii de Apărare și Externe din Israel au remis un comunicat comun prin care au spus că au contactat guvernul libanez pentru a oferi „ajutoare medicale umanitare”.

Iran a oferit de asemenea ajutor, ministrul de Externe Mohammad Javad Zarif spunând că își îndreaptă „gândurile și rugăciunile către oamenii rezistenți din Liban”. „Ca întotdeauna, Iran este pregătită să ofere asistență de orice fel. Rămâi puternic, Liban!”, a scris el pe Twitter.

Lideri din Cipru și Uniunea Europeană și-au oferit de asemenea sprijinul.

Organizația Mondială a Sănătății spune că este „foarte îngrijorată” și că lucrează alături de parteneri pentru a „răspunde nevoilor urgente”.

Citește și:

Update 22:15 - Numărul răniților depășește 2.500 de persoane

Ministrul Sănătății din Liban spune că peste 25 de persoane au murit, iar peste 2.500 au fost rănite în urma exploziei.

Cifrele au fost confirmate și de Crucea Roșie, care a raportat cel puțin 2.200 victime.

Update 22:10 - Ambasada României la Beirut, avariată

Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat în urma exploziilor produse în zona portuară a orașului Beirut și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru informații cu privire la cetățenia și identitatea persoanelor afectate.

MAE precizează ca imobilul Ambasadei României la Beirut a suferit avarii minore, iar întreg personalul misiunii diplomatice este în afara oricărui pericol.

Citește și:

Update 22:00 - Doliu național în Liban, după explozia din Beirut

Miercuri va fi zi de doliu național în Liban, pentru victimele exploziei din portul de la Beirut.

Premierul Hassan Diab a anunțat că miercuri va fi zi de doliu național.

Deși nu există date oficiale privind bilanțul victimelor, oficialii spun că ar putea fi vorba de numeroși morți și răniți.

Update 21:25 - Suflul exploziei din Beirut a spulberat totul în cale

Suflul exploziei care a zguduit capitala Libanului s-a simțit la zeci de kilometri distanță de locul tragediei, spulberând geamurile mai multor clădiri din oraş și provocând numeroase victime.

Într-un filmuleț postat pe Twitter este surprins momentul în care suflul exploziei lovește un magazin din apropierea portului. Impactul este atât de mare încât ușile sunt smulse din toc, iar interiorul este distrus în câteva secunde.

Citește și:

Update 21:05 - Explozia din Beirut, resimțită în Cipru

Locuitorii din Cipru, o insulă aflată la 240 de kilometri de Beirut, au anunțat pe Twitter că explozia a fost simțită și în țara lor.

O persoană din Nicosia, capitala Ciprului, spune că i s-a cutremurat casa, conform Reuters.

Jurnalista Emilia Papadopoulos a spus de asemenea că a simțit explozia în Limassol și că a crezut că este vorba despre un cutremur.

Citește și:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update 20:55 - Guvernatorul Beirutului spune că orașul este devastat

Guvernatorul Beirutului, Marwan Abboud, a afirmat la scurt timp după explozia care a zguduit capitala că ”distrugerile sunt fără precedent” și că a pierdut contactul cu o parte dintre pompierii trimiși inițial să stingă incendiul.

Potrivit Lebanon News, Marwan Abboud a declarat că ceea ce s-a petrecut este fără precedent și că orașul este devastat.

Citește și:

Update 20:45 - Imagini dramatice cu explozia din Beirut

Explozia a fost filmată de martori din mai multe părți ale Beirutului. 

Un incendiu puternic a izbucnit inițial, fiind urmat de o deflagrație a cărei undă de șoc a cutremurat întregul oraș.

De asemenea, unda sonică s-a putut auzi la kilometri întregi distanță. Distrugerile s-au întins pe o suprafață mare.

Citește și:

Update 20:31 - Cel puțin 10 persoane au murit

Explozia care a distrus cartierul portului din Beirut (Liban) a omorât cel puţin 10 persoane şi a afectat mare parte din Capitală, cu clădiri distruse şi case prăbuşite, potrivit martorilor şi autorităţilor, scrie Reuters.

Deflagraţia a avut loc în zona portului, unde sunt depozitaţi explozibili, conform agenţiei locale NNA şi unor surse de securitate. 

O altă sursă a indicat faptul că în port erau depozitate şi substanţe chimice. 

Știrea inițială - 19:30

Conform BBC, explozia a avut loc în zona portului, existând informații și despre o a doua explozie care ar fi avut loc la reședința lui Hariri.

Clipurile video postate pe Twitter arată un mare nor în formă de ciupercă și pagube însemnate în jur. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un tribunal ONU urmează să ofere un verdict în procesul în absență a patru suspecți privind uciderea lui Rafik Hariri cu o mașină-capcană.

Toți cei patru suspecți sunt membri ai Hezbollah, care a negat de mai multe ori vreun rol în moartea lui Hariri. 

Zeci de oameni au fost răniți, conform informațiilor furnizate de AFP, care citaeză o sursă oficială.

Explozie în portul din Beirut

Prima explozie a avut loc în zona portului, după ora 18, ora locală. Imaginile au surprins unda de șoc care a lovit clădiri pe o rază de mai mulți kilometri, iar un nor uriaș a fost degajat în aer. 

Ministrul Sănătății din Liban a cerut spitalelor să se pregătească să primească răniți, anunțând un număr mare de răniți. Încă nu au fost anunțate persoane decedate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Explozie masivă în Beirut, înaintea unui verdict împotriva Hezbollah. Zeci de morți și mii de răniți (Live text și video)