Antena LIVE

Curs valutar

Video

Hamas: "Timpul se scurge!". Avertisment pentru Israel după eliberarea a trei ostatici israelieni aflaţi de 500 de zile de captivitate

Gruparea Hamas a eliberat încă trei ostatici israelieni. Cei trei bărbaţi au fost mai întâi urcați pe un podium la Khan Younes unde au fost puși să rostească câteva cuvinte la microfon în fața mulțimilor care s-au adunat. Până acum, 21 de ostatici și peste 730 de prizonieri palestinieni au fost eliberați în prima fază a armistițiului dintre Israel şi Hamas.

De la 15.02.2025, 14:20
WhatsApp
Vezi și:

Militanţii din Gaza au eliberat trei ostatici israelieni în schimbul a 369 de palestinieni aflaţi în custodia Israelului, acesta fiind cel de-al şaselea schimb în cadrul unui armistiţiu care a fost la un pas de a se prăbuşi în această săptămână, scrie Mediafax.

3 ostatici israelieni, în schimbul a 369 de palestinieni

După aproape 500 de zile de captivitate, un israeliano-rus de 29 de ani, un israeliano-argentinian de 46 de ani, și un israeliano-american de 36 de ani, au fost transportaţi în sudul Fâșiei Gaza, de unde au fost preluați de Crucea Roșie Internațională. 

Potrivit News.ro, la scurt timp după momentul eliberării ostaticilor israelieni, primul autobuz cu prizonieri palestinieni eliberaţi a plecat din închisoarea Ofer din Cisiordania ocupată de Israel, fiind întâmpinat cu urale şi steaguri palestiniene la sosirea în Ramallah.

Schimbul celor trei israelieni pentru 369 de palestinieni a atenuat temerile că armistiţiul, aflat în prima sa etapă de 42 de zile, ar putea colapsa înainte de termenul stabilit pe 19 ianuarie. Israelul şi Hamas s-au acuzat reciproc că au încălcat armistiţiul din 19 ianuarie, grupul palestinian afirmând că va întrerupe eliberările, iar Israelul ameninţând cu reluarea războiului în Fâşia Gaza.

Însă vineri, ambele părţi au semnalat că eliberarea ostaticilor programată pentru sâmbătă va avea loc, a adăugat sursa. 

Cine sunt cei trei ostatici eliberaţi

Sagui Dekel-Chen, cetăţean americano-israelian, Sasha (Alexander) Troufanov, rus-israelian, şi Iair Horn, al cărui frate Eitan a fost de asemenea răpit, au fost capturaţi în Kibbutz Nir Oz, una dintre comunităţile devastate de atacul Hamas din 7 octombrie 2023.

La locul predării, ostaticii israelieni au fost obligaţi să rostească scurte declaraţii în ebraică, iar militanţii i-au oferit lui Iair Horn o clepsidră şi o fotografie a unui alt ostatic israelian, împreună cu mesajul "timpul se scurge" pentru ceilalţi captivi din Gaza.

"Acum putem respira puţin. Iair este acasă, după ce a supravieţuit iadului din Gaza. Dar trebuie să-l aducem şi pe Eitan înapoi, pentru ca familia noastră să poată respira cu adevărat", a transmis familia Horn într-un comunicat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

israel hamas fasia gaza ostatici
Întrebarea zilei
Ce preferaţi, voucher de 36 de lei pe lună sau prelungirea plafonării facturilor la energie?

Voucher de 36 de lei pe lună

Prelungirea plafonării facturilor la energie

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Locul de muncă din România unde poți încasa peste 1.000 de euro lunar. Se fac...
Fanatik.ro
Publicat 18.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Zodia care își va schimba radical viața în următoarele 6 zile, potrivit...
Gandul
Publicat 18.02.2025
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice...
Adevărul
Publicat 18.02.2025
Theo Zeciu, mesaj înduioșător pentru Cesima. Fosta concurentă de la Power...
A1
Publicat 18.02.2025
Horoscopul zilei de 19 februarie 2025. Gemenii au nevoie de o schimbare. Află ce...
CaTine
Publicat 18.02.2025
Român, condamnat la închisoare pe viață în Statele Unite ale Americii! Ce a...
spynews.ro
Publicat 18.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Orașul din România în care, în plină iarnă, oamenii se debranșează de la...
Click.ro
Publicat 18.02.2025
Avertisment FBI pentru toți utilizatorii Gmail. O înșelătorie...
Useit
Publicat 18.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Justin și Hailey Bieber au petrecut o seară romantică de Valentine’s Day,...
ZU
Publicat 18.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Importanța cerealelor integrale în alimentația copiilor
Deparinti
Publicat 18.02.2025
Thalia e într-o formă fizică de invidiat. Cum se menține în formă celebra...
Happy
Publicat 18.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Depresia de iarnă: cum o recunoști și cum o depășești
Medicool
Publicat 18.02.2025