Antena LIVE

Curs valutar

Haos pe autostrăzile din Franţa după ce 'Vestele Galbene' au incendiat staţii de taxare

Haosul s-a instalat pe autostrăzile din Franţa, după ce 'Vestele Galbene' au ocupat mai multe staţii de taxare şi chiar au incendiat multe dintre acestea.

De la 19.12.2018, 10:43
WhatsApp
Vestele Galbene au incendiat mai multe staţii de taxare pe autostrăzile din Franţa Hepta

Haosul s-a instalat pe autostrăzile din Franţa, după ce 'Vestele Galbene' au ocupat mai multe staţii de taxare şi chiar au incendiat multe dintre acestea.

Potrivit Vinci Autoroutes, companie care administrează cele mai multe staţii de taxare rutieră din Franţa, manifestaţii s-au înregistrat la aproximativ 40 de staţii din reţeaua sa, iar unele intersecţii de autostrăzi au fost avariate, în mod notabil în oraşe precum Avignon, Orange, Perpignan şi Agde.

Protestatarii au incendiat, în noapte de luni spre marţi, o staţie de taxare din Bandol, în sudul Franţei. Şi o staţie de taxare din oraşul Manosque a fost incendiată.

Marţi, în urma acestor incidente au fost reţinute aproximativ 20 persoane.

Pe acelaşi subiect

"Şoferii ar trebui să acorde mare grijă pe măsură ce se apropie de staţiile de taxare şi de rampele de acces spre autostrăzi datorită prezenţei a numeroşi pietoni", se afirmă într-un comunicat al companiei Vinci Autoroutes.

Mai multe persoane au decedat în urma unor accidente rutiere produse pe autostrăzi ca urmare a blocajelor provocate de protestele mişcării "Vestele Galbene".

Protestatarii, nemulţumiţi de creşterea preţurilor la carburanţi şi impunerea de noi limite de viteză, au blocat în ultima lună mai multe şosele şi autostrăzi din Franţa, notează Mediafax.

Mai mult, aceştia au avariat ori chiar distrus sute de radare rutiere.

Potrivit autorităţilor franceze, în 2017, radarele rutiere au adus statului venituri de aproximativ 84 de milioane de euro pe lună.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?

Mai puţin de o oră

1-3 ore

Peste 3 ore

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
O fabrică de tradiție din România renunță la a mai produce alimentul pe care...
Fanatik.ro
Publicat 20.02.2025
ZODIA care riscă să divorțeze în a doua jumătate a lunii februarie, potrivit...
Gandul
Publicat 20.02.2025
De ce Trump este ca plastilina în mâinile lui Putin? Zvonurile despre compromat...
Adevărul
Publicat 20.02.2025
Power Couple România sezon 2, 19 februarie 2025. Proba de scuba diving a adus...
A1
Publicat 20.02.2025
Horoscopul zilei de 21 februarie 2025. Gemenii găsesc motive noi de bucurie....
CaTine
Publicat 20.02.2025
Claudia Puican a ajuns la spital însărcinată în 7 luni!...
spynews.ro
Publicat 20.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Comuna din România unde prețul apartamentelor a explodat. Motivul pentru care...
Click.ro
Publicat 20.02.2025
Apple a lansat iPhone 16e. Ce preț are noul smartphone
Useit
Publicat 20.02.2025
Care ar fi, de fapt, cauza morții lui Andrei Perneș. De ce a pierdut controlul...
Redacţia.ro
Publicat 20.02.2025
Miliardarul rus care a monitorizat din spatele lui Serghei Lavrov întâlnirea de...
libertatea.ro
Publicat 20.02.2025
Rihanna a izbucnit în lacrimi după ce juriul a anunțat verdictul în cazul lui...
ZU
Publicat 20.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Cum să ai parte de dimineți mai ușoare cu un copil mic
Deparinti
Publicat 20.02.2025
Birce Akalay și-a schimbat complet coafura. Cum arată vedeta în prezent
Happy
Publicat 20.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce scarpini instinctiv erupțiile de pe piele. Acest obicei nu este atât de...
Medicool
Publicat 20.02.2025