"Ia uite ce a venit azi prin poştă". Viktor Orban se laudă cu şapca primită de la Donald Trump
Premierul Ungariei, Viktor Orban, recent fotografiat dând mâna cu Vladimir Putin, şi-a pus miercuri o şapcă despre care a spus că i-a fost trimisă de Donald Trump, după ce acesta pare să-l fi confundat, luni, la un miting electoral, când a spus că liderul de la Budapesta este preşedintele Turciei, potrivit Politico.
De Redactia Observator la 26.10.2023, 13:17"Ia uite ce a venit azi prin poştă! Mulţumesc pentru sprijinul tău, DonaldTrump!", a scris miercuri Viktor Orbán pe X unde a postat o fotografie cu el purtând o şapcă de un roşu aprins pe care scrie cu majuscule "TRUMP".
Pe partea din faţă a şepcii este scris de mână "Viktor you are great" (trad. "Viktor, eşti grozav", însă adjectivul "great" a făcut parte din sloganul de campanie a lui Donald Trump, Make America Great Again - Să facem America măreaţă din nou - n.r.) şi ceea ce pare a fi semnătura lui Trump. Pe lateral se află numerele 45 şi 47 - Trump a fost cel de-al 45-lea preşedinte al SUA şi vrea să fie al 47-lea.
Cadoul poate fi o scuză din partea fostului preşedinte american, deoarece la începutul acestei săptămâni Trump i-a confundat pe liderii Ungariei şi Turciei. "Există un om, Viktor Orbán, a auzit cineva vreodată de el?", a spus Trump la un miting electoral în New Hampshire. "Este, probabil, unul dintre cei mai puternici lideri din lume. El este liderul Turciei". Preşedintele Turciei este însă Recep Tayyip Erdoğan.
- Donald Trump face o nouă gafă. Fostul președinte al SUA l-a confundat pe Viktor Orban cu Erdogan, asta deși s-a...
- Călătoria lui Putin în China, fructuoasă pentru Orban şi Xi. Gazprom va suplimenta cantităţile de gaze livrate...
- Putin, moment prietenos cu Orban la Beijing: Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei
Simpatie reciprocă între Orbán şi Trump
Simpatia reciprocă dintre Orbán şi Trump datează de ani de zile, iar Trump a declarat că Orbán "a făcut o treabă extraordinară" şi este "respectat în toată Europa".
Orban, la rândul său, a declarat la o reuniune a Coaliţiei de acţiune politică conservatoare din SUA, la începutul acestui an: "Întoarceţi-vă, domnule preşedinte. Faceţi America măreaţă din nou şi aduceţi-ne pacea".
Luni, Orbán a stârnit rumoare după ce a comparat aderarea Ungariei la UE cu ocupaţia sovietică a ţării sale. Săptămâna precedentă, Orbán fusese fotografiat strângându-i mâna lui Putin, primul astfel de gest între dictatorul rus şi un lider din UE de când Moscova a lansat invazia la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.