Trupele israeliene au trecut graniţa în Siria pentru prima dată din 1973
Armata israeliană a confirmat luni că trupele sale sunt dislocate în partea siriană a Muntelui Hermon, pe Înălţimile Golan, şi a difuzat imagini cu soldaţii săi staţionaţi în această zonă înzăpezită, unde a intrat duminică, înainte de căderea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, transmite EFE, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 09.12.2024, 11:12"Sunt fotografii ale incursiunii forţelor unităţii Tzahal în partea siriană a Muntelui Hermon, ca parte a desfăşurării noastre în zona tampon şi a mai multor puncte de apărare necesare pentru a garanta securitatea locuitorilor de pe Înălţimile Golan şi a statului Israel în faţa evenimentelor din Siria", se arată într-un comunicat al armatei israeliene.
IDF susţine că acţionează doar în zona demilitarizată
Armata israeliană a subliniat că nu se amestecă în evenimentele din Siria, dar că va continua să acţioneze pentru păstrarea zonei demilitarizate dintre cele două ţări, de care s-au apropiat duminică forţele rebele siriene, islamiste şi pro-turce şi cu care se luptă în mai multe oraşe din sudul Siriei.
Pe de altă parte, pentru prima dată de la Războiul din octombrie 1973, forțele terestre israeliene au traversat zona demilitarizată și au intrat pe teritoriul Siriei, au declarat pentru The New York Times doi oficiali israelieni.
- Israelul anunță că nu se amestecă în conflictul din Siria. IDF a ocupat noi poziții la graniță, după...
- "În familie, dictatorul sunt eu". Cine este Asma al-Assad, soția preşedintelui sirian fugar. Povestea incredibilă...
- De ce nu a intervenit Iranul în sprijinul regimului Assad: "Nu ne-a cerut niciodată ajutor"
Israelul şi-a desfăşurat duminică trupele în zona demilitarizată a graniţei, pe teritoriul Siriei, şi a ordonat populaţiei locale din cinci municipalităţi, inclusiv capitala provinciei Quneitra, să nu îşi părăsească locuinţele pentru propria siguranţă, în timp ce forţele sale se confruntă cu insurgenţii.
Deşi nu a fost confirmat, presa siriană şi grupurile de activişti au raportat încă de duminică faptul că avioane israeliene bombardează ţinte militare ale regimului lui Bashar al-Assad din capitala Damasc, inclusiv aeroporturi militare şi depozite de arme.