Imaginea durerii: Un bărbat plânge lângă cadavrul mamei ucise de atacul aerian rusesc asupra unui bloc din Kiev
Într-o parcare presărată cu sticlă spartă din Kiev, un bărbat se ghemuiește peste un cearșaf pătat de sânge şi plânge. Sub el se află cadavrul mamei sale ucise într-un atac aerian rusesc. Este rezultatul săptămânilor de invadare a Ucrainei de către militarii lui Vladimir Putin. Atenţie, imagini cu un puternic impact emoţional!
De Redactia Observator la 17.03.2022, 17:54Cu armata rusă blocată pe mai multe fronturi, generalii Moscovei ajung să creioneze o imagine a puterii măcelărind inclusiv oameni nevinovați în tot acest proces. O rachetă, trasă spre capitală joi dimineaţă, a fost doborâtă de apărările antiaeriene ucrainene.
Cel mai probabil, acest lucru a reuşit să prevină un adevărat carnagiu. Însă, apărarea nu a putut bloca în totalitate bucățile din rachetă. Acestea s-au izbit de un bloc de apartamente, ucigând o mamă și rănind zeci de alți civili, conform Daily Mail.
Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin ''criminal de război''
Atacurile precum acesta sunt cele pentru care președintele american Joe Biden l-a catalogat pe Vladimir Putin drept ''criminal de război''. Estimările cu privire la numărul de morți în rândul civililor sunt greu de realizat. ONU a confirmat decesul a 726 de persoane, dintre care 52 de copii, până marți, deși avertizează că numărul real este probabil mult mai mare.
Pe de altă parte, Ucraina spune că mii de oameni au murit, dar nu a actualizat în mod regulat această cifră. Moscova neagă că a ucis civili. Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, a declarat că: ''Forțele armate ale Rusiei nu bombardează orașe''.