Imagini dramatice: un incendiu violent a distrus un hotel de 10 etaje, în Rusia
Un incendiu violent a distrus un hotel de 10 etaje, în sudul Rusiei. Cel puţin două persoane au murit în flăcări.
De Redactia Observator la 21.09.2017, 18:24Un incendiu violent a distrus un hotel de 10 etaje, în sudul Rusiei. Cel puţin două persoane au murit în flăcări.
Focul a cuprins un hotel din oraşul Rostov-pe-Don. Flăcările s-au extins cu rapiditate şi, în doar câteva minute, au ajuns până la etajul 10 al clădirii.
Au fost momente dramatice, povestesc martorii: peste 400 de oameni au fost evacuaţi din interior. În primele momente după izbucnirea incendiului, însă, mai multe persoane, inclusiv copii, au fost văzute sărind pe ferestrele hotelului, pentru a se salva.
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit şi au reuşit să stingă focul. Ulterior, în clădirea răvăşită, au fost găsite două cadavre. Presa rusă spune că ar fi vorba despre doii angajaţi ai hotelului.
Incendiul a provocat mari distrugeri clădirii, cel puţin 800 de metri pătraţi au fost afectaţi. De asemenea, patru maşini din parcare au fost mistuite.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și