Antena LIVE

Curs valutar

Încă PATRU bărbaţi îl acuză pe Kevin Spacey de HĂRŢUIRE sexuală şi atingeri nepotrivite

Actorul mexican Roberto Cavazos şi regizorul american Tony Montana îl acuză pe Kevin Spacey de hărţuire sexuală. La fel şi alţi doi bărbaţi.

De la 01.11.2017, 15:31
WhatsApp

Actorul mexican Roberto Cavazos şi regizorul american Tony Montana îl acuză pe Kevin Spacey de hărţuire sexuală. La fel şi alţi doi bărbaţi. Ei susţin că actorul i-a atins fără consimţirea lor şi că a avut un comportament nepotrivit, scrie News.ro 

Actorul mexican Roberto Cavazos, care a jucat în câteva spectacole de teatru la Old Vic din Londra când Spacey era director artistic al instituţiei, a spus că era o rutină pentru american să vâneze tineri actori bărbaţi, scrie AFP.

„Se pare că singura cerinţă era să fii un bărbat de până în 30 de ani ca domnul Spacey să se simtă liber să ne atingă”, a scris el pe Facebook.

În vârstă de 35 de ani, Cavazos este actor de teatru şi film, între producţiile în care a jucat se numără „Rush” şi „El Beso”, dar şi serialul britanic „Doctor Who”.

În perioada în care Spacey se afla în conducerea Old Vic, între 2004 şi 2015, el a jucat în trei spectacole. Primul, în 2008, când avea vârsta de 26 de ani, iar Spacey, 49.

El susţine că a respins de două ori avansurile „neplăcute” ale lui Spacey, care „se aflau la limita hărţuirii”, dar că altora le-a fost frică să facă asta. „Nu pot să îmi amintesc câţi oameni mi-au spus aceeaşi poveste. Spacey îi invita să se întâlnească pentru «a vorbi despre carierele lor». Când ajungeau la teatru, el pregătea un fel de picnic pe scenă, cu şampanie. Fiecare poveste diferă în funcţie de cât de departe a mers picnicul, dar tehnica era aceeaşi. Mai des, putea fi văzut în barul teatrului, lipindu-se de oricine în atrăgea atenţia. Aşa s-a întâmplat cu mine a doua oară. Nu am cedat niciodată, dar ştiu nişte oameni care erau prea speriaţi să îl oprească”.

Cavazos nu a spus unde au avut loc întâlnirile cu Spacey şi a afirmat că hărţuirea este peste tot în lumea teatrului.

Regizorul american Tony Montana susţine că a fost pipăit de actor pe când se aflau într-un bar din Los Angeles, în 2003. Cineastul spune că a suferit timp de şase luni de stres post-traumatic după ce Spacey l-ar fi apucat cu forţa de organul genital.

El a declarat pentru Radar Online că avea în jur de 30 de ani când s-a petrecut incidentul în barul Coronet din Los Angeles. Montana a înlăturat mâna lui Spacey şi a plecat. El susţine că actorul l-a urmat la toaletă.

Pe de altă parte, un britanic susţine că Kevin Spacey i-a arătat organul genital, în 2010, pe când lucra la un hotel din West Sussex. El a declarat pentru The Sun că actorul l-a întrebat: „E mare, nu?” Şi a încercat să îl facă pe tânărul atunci în vârstă de 19 ani să îl atingă.

Fostul barman a mai spus că Spacey l-a invitat în camera sa de hotel, iar el a refuzat. Se pare că actorul i-a oferit mai târziu un ceas în valoare de 5.000 de lire sterline şi l-a sunat câteva săptămâni mai târziu pentru a se întâlni.

Un alt bărbat a dezvăluit pentru BBC comportamentul nepotrivit al lui Spacey. La mijlocul anilor 1980, la vârsta de 17 ani, el l-a întâlnit pe Spacey la o şcoală de teatru, iar actorul l-a invitat la New York. 

El a spus că, deşi a dormit pe canapeaua lui Spacey îmbrăcat, s-a trezit cu starul american stând lângă el şi purtând doar lenjeria intimă. În cea de-a doua seară, Spacey a încercat din nou să se apropie de tânăr, însă acesta, potrivit declaraţiilor, a izbucnit în plâns de „frică” şi actorul s-a retras.

Actorul Anthony Rapp, cunoscut din serialul „Star Trek: Discovery”, a publicat duminică un mesaj pe reţelele de socializare în care dezvăluia că actorul Kevin Spacey l-a hărţuit sexual în urmă cu treizeci de ani. În aceeaşi zi, Spacey a răspuns cu un mesaj de scuze şi a anunţat că de mai mulţi ani a ales să trăiasca viaţa ca un bărbat homosexual.

În ziua următoare, compania Netflix (NFLX.O) a transmis că este „foarte alarmată” în urma acuzaţiilor aduse lui Spacey şi că sezonul al şaselea al serialului „House of Cards”, în care el joacă rolul principal, va fi şi ultimul. Producţia celui de-al şaselea sezon a fost oprită „până la noi ordine”.

International TV Academy a anunţat apoi că îi retrage actorului Kevin Spacey premiul onorific International Emmy Founders, pe care el urma să îl primească la gala din 22 noiembrie.

Reprezentanţii teatrului Old Vic din Londra, unde Kevin Spacey a lucrat timp de 11 ani, au transmis că au fost „consternaţi” de acuzaţii. Instituţia veche de 200 de ani i-a îndemnat pe toţi cei care au legătură cu Old Vic să facă dezvăluiri, garantând confidenţialitatea.

Kevin Spacey, născut pe 26 iulie 1959, este un cunoscut actor american de teatru, televiziune şi cinema. Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, starul hollywoodian câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele ”Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects” (1995) şi ”American Beauty” (1999). A jucat în filme precum „Se7en”, „LA Confidential”, K-Pax” şi „The Men Who Stare at Goats”. Din 2013, joacă rolul principal în serialul „House of Cards”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

#metoo kevin spacey kevin spacey gay observator stiri externe stiri mondene
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025